MOLDOVA DE RĂSĂRIT LA 28 IUNIE 1940 ȘI ÎN ZILELE URMĂTOARE. PARTEA I

În seara zilei de 26 iunie 1940 guvernul Uniunii Sovetice a trimis Bucureștiului propunerea ”să pășească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice”. ”Uniunea Sovietică, – se menționa în notă, – nu s-a împăcat niciodată cu faptul anexării forțate a Basarabiei, ceea ce guvernul sovietic a declarat deschis nu o singură dată în fața întregii lumi. Acum, cînd slăbiciunea militară a URSS e de domeniul trecutului, iar situația internațională care s-a creat, cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moștenite din trecut, pentru a pune, în fine, bazele unei păci solide între țări, URSS consideră necesar și oportun ca în interesele restabilirii adevărului să pășească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice”.
La 27 iunie Comisariatul poporului pentru afacerile externe i-a propus României să curețe teritoriul Basarabiei și al Bucovinei de Nord de administrația și trupele sale în timp de patru zile, începînd cu 28 iunie 1940, ora 14.00 (ora Moscovei). În Ședința Consiliului de Coroană de la ora 12 pînă la ora 14 (27 iunie), 11 membri (din 26) s-au pronunțat împotriva acceptării cerințelor Moscovei, 10 – ”pro”, totodată 25 au votat pentru decretarea mobilizării, adică pentru împotrivire armată( Carol al II-lea. Între datorie și pasiune. Însemnări zilnice. Vol. 2 (1939-1940). București. Șansa. 1996. P. 200-201). La cererea MAE al României despre acțiunile Germaniei în cazul ”agresiunii Rusiei sovietice”, s-a răspuns că problema Basarabiei pe Germania n-o interesează – este o problemă numai a României. În sfîrșit, la 27 iunie la București s-a primit o telegramă semnată de I. Ribbentrop: ”În scopul evitării războiului dintre România și Uniunea Sovietică noi putem doar să sfătuim guvernul român să cedeze cerințelor guvernului sovietic”. Și mai sincer a fost împuternicitul special von Killinger. Expunîndu-i regelui Carol la II-lea poziția Germaniei, dînsul a mărturisit că războiul cu URSS s-ar solda cu distrugerea regiunilor petroliere lae României; războiul cu Anglia încă nu s-a încheiat, ”de aceea noi nu dorim să avem spatele dezgolit de dragul României”( Колкер Б. М., Левит И. Э. Внешняя политика Румынии и румыно-советские отношения (сентябрь 1939 – июнь 1941). Москва. Наука. 1971). Răspunsuri similare au fost primite din partea Italiei și a statelor Micii Antante. Cum și era de așteptat, Occidentul s-a spălat pe mîini.
La următoarea ședință a Consiliului de Coroană, care a avut loc la 27 iunie, șeful statului major al armatei române generalul Florea Țenescu a prezentat ”date uluitoare” despre raportul de forțe dintre România și URSS. La unitățile Armatei Roșii dînsul, nu fără motiv, a alăturat și forțele armate ale Ungariei și Bulgariei, care de asemenea aveau pretenții teritoriale față de România( Petrencu A. Basarabia în al doilea război mondial. 1940-1944. Chișinău. 1997. P. 20). Prim-ministru G. Tătărăscu, după părerea regelui, era pentru ”cedarea” Basarabiei, iar ministrul de război I. Ilcuș a propus să nu se publice decretul de mobilizare. Rezultatele celei de-a doua votări au fost altele. ”Toți acei cari o făceau pe eroii la prînz, – nota în jurnalul său regele, – s-au dezumflat. Numai 6 voturi, din cei 26 prezenți, am fost pentru rezistență… Toți ceilalți, cu oarecare nuanță, au fost pentru acceptarea ultimatului”( Carol al II-lea. Între datorie și pasiune. Însemnări zilnice. Vol. 2 (1939-1940). București. Șansa. 1996. P.203).
În răspunsul său la nota din 26 iunie 1940 guvernul real a declarat ”că este gata să procedeze imediat și în spiritul cel mai larg, la discuția amicală și de comun acord a tuturor propunerilor guvernului sovietic”. Moscova n-a răspuns. La 28 iunie, numai la o oră de sorocul stabilit, la ora 11, guvernul român a înștiințat Comisariatul poporului pentru afacerile externe că ”guvernul român se vede obligat să primească condițiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic”. Consiliul de Coroană și guvernul s-au văzut ”obligați să primească condițiile” – ”retrocedarea Basarabiei Uniunii Sovietice”, precum și transmiterea Bucovinei de Nord, ca ”recompensă a acelei daune enorme care a fost adusă Uniunii Sovietice și populației Basarabiei în urma ocupației de 22 de ani a Basarabiei de către România”.
În noaptea de 27 iunie, la două ore după înmînarea notei sovietice ambasadorului român, informația despre acest eveniment a fost transmisă de postul de radio Moscova. A doua zi vestea despre cererea guvernului URSS a cuprins întreaga Basarabie.
Funcționarii români erau în panică. De acum la 14 iunie, cînd trupele germane au ocupat Parisul, românii prezenți în Basarabia, s-au apucat să-și împacheteze bagajele. La 28 iunie mii dintr-înșii și-au lăsat în voia soartei familiile și au rupt-o în goană peste Prut. În izvoarele scrise, în memorii, în culegerile de documente – nicăieri nu este menționat măcar un caz, nici o încercare de a opune rezistență, de a apăra puterea românească în Basarabia.
Armata română era demoralizată totalmente. Lăsîndu-și în voia soartei unitatea dislocată la Tarutino, a fugit la Galați generalul Constantin Atanasescu. Tot așa au procedat și generalii Ioan Rașcu, Marin Popescu( Raport final. Comisia internațională pentru Studierea Holocaustului în România; președintele comisiei: Elie Wiesel; Iași. Polirom, 2005. P. 78). Soldații și ofițerii români vindeau echipament militar și chiar arme localnicilor, unitățile române fugeau lăsînd tehnica, munițiile( Широкорад А. Утерянные земли России. С. 174). ”În noaptea de 27 spre 28 iunie, pe la ora 12, – își amintea academicianul N. Corlăteanu, pe atunci sergent de artilerie, unitatea căruia se afla pe Nistru, lîngă satul Șerpeni, – ne-a trezit locotenent-colonelul G. Cardaș; cu lacrimi în ochi ne-a spus că Basarabia a fost cedată sovieticilor și că a fost primit ordin de retragere peste Prut. Acest militar avea moșii în Basarabia și disperarea lui era înțeleasă.Pe loc s-a ordonat pornirea convoiului și înspre zori am ajuns la Țînțăreni. Cu mare greutate am urcat un deal mare la Costești, multe tunuri și echipament au fost lăsate în drum. Toți erau buimăciți. Ofițerii au dispărut care și pe unde. A început o mare panică, dezordine și haos. Pe valea Botnei am ajuns călări, fără tunuri, pînă la Bardar, îndreptîndu-ne pe șosea spre Hîncești. Noaptea am văzut farurule tancurilor, care, ni se părea că sînt îndreptate spre noi. În realitate, ele înaintau cu mare viteză pe șoseaua Hîncești spre Lăpușna, ca să închidă granița. De la Bardar cu cîțiva soldați și ofițeri (căpitanul P.Crușevan, sublocotenentul I. Vlah) ne-am pornit spre Hîncești. La serpentina de lîngă acest centru de voloste în zorii zilei de 28 iunie (probabil, 29 sau 30 – aut.) ne-au ieșit înainte cîteva tancuri sovietice. Ne-au ordonat să depunem armele”( Corlăteanu N. Răspîntii. Chișinău. 1995. P. 109).
Soldații originari din Basarabia și din Bucovina părăseau masiv armata română. Numai într-o singură zi – 30 iunie, după cum se menționa în raportul comandamentului brigăzii 204 aeropurtată a Armatei Roșii, au depus armele și s-au împrăștiat pe la casele lor în proporție de 50-70% unitățile regimentului 28 de infanterie din divizia a 12-a, ale regimentului 4 din divizia a 3-a de cavalerie și chiar din regimentul 6 de jandarmi. În Bucovina au trecut Siretul pe teritoriul sovietic vreo 400 de soldați din diviziile a 7-a și a 8-a românești din infanterie, care de acum traversaseră linia de hotar; vreo 100 de soldați-originari din Moldova au rămas după retragerea armatelor române în cazarmele din Sculeni.Acești soldați au predat Armatei Roșii 6 tanchete ”Carden-Lloyd”( Мельтюхов М. И. ”Бессарабский вопрос между мировыми войнами 1917-1940”. Москва. Вече. 2010. С. 327, 331). Diviziile a 12-a, a 15-a, 21, a 26-a și a 27-a române de infanterie au rămas fără mai mult de jumătate din efectiv. La 4 iulie armatele a 3-a și a 4-a române au raportat despre ”dispariția” a 233 de ofițeri, 26 subofițeri și a 48629 de soldați( Raport final. Comisia internațională pentru Studierea Holocaustului în România; președintele comisiei: Elie Wiesel; Iași. Polirom, 2005. P. 78). La 8 iulie 1940 se considerau dezertori de acum 61970 de soldați din armata română( Платон В. П. „Против фашизма, за воссоединение с Советской Родиной. 1934-1940. Кишинёв. Картя Молдовеняскэ. 1983. С. 181). Fără îndoială, aproape toți erau originari din Basarabia și Bucovina.
Fiind informat despre ”dezertarea” soldaților basarabeni, regele Carol al II-lea și-a ieșit din bălămăli și a zbierat la prim-ministrul G. Tătărăscu( Carol al II-lea. Între datorie și pasiune. Însemnări zilnice. Vol. 2 (1939-1940). București. Șansa. 1996. P. 207). Soldații basarabeni din unitățile dislocate în Regat, care încercau să revină la vetrele lor, erau împușcați de comandamentul românesc. Căutînd să-i salveze, la 29 iunie 1940 generalul G. Jukov transmitea la Moscova părerea comisarului poporului pentru apărare S. C. Timoșenco: ”Trebuie de înaintat în fața guvernului României chestiunea – imediat să-i întoarcă pe bărbații-originari din Basarabia care la această dată slujesc în armata română”( Мельтюхов М. И. ”Бессарабский вопрос между мировыми войнами 1917-1940”. Москва. Вече. 2010. С. 343). Un asemenea demers a fost înaintat la 2 iulie.
Dezagregarea armatei române, recunosc istoricii, a determinat ”slaba organizare” a operațiunei de evacuare; foarte mult armanent, muniții, tehnică au fost lăsate la est de Prut( Raport final. Comisia internațională pentru Studierea Holocaustului în România; președintele comisiei: Elie Wiesel; Iași. Polirom, 2005. P.78). România a cerut restituirea armanentului ”pierdut”; partea sovietică, manifestînd bunăvoință, a restituit României armanent suficient pentru dotarea unei armate întregi: 51644 de arme, 4648 de pistoale, 1210 mitraliere, 168 de tunuri, 25 de aruncătoare de mine, o mare cantitate de muniții( История Бессарабии (От истоков до 1998 года). Изд. 2-е. Координатор И. Скурту. Кишинэу. 2001. C. 221). În total guvernului român i-au fost transmise 66 de mii de arme, 1350 de mitraliere, 8152 de revolvere, 201 tunuri, 109 mii de proiectile de artilerie, 17 milioane de cartușe( Лазарев А. М. „Молдавская советская госсударственность и бессарабский вопрос”. Кишинёв. Картя Молдовеняскэ. 1974. С. 475). Acestea au fost trofeele poporului Moldovei. Avînd în vedere continuarea de către România regală a cursului antisovietic, restituirea acestui armanent nu poate fi considerată înțeleaptă.
Despre preluarea puterii de stat în Basarabia mărturisesc și materialele poliției secrete române: ”La Chișinău, – se constată în informația Direcției generale a siguranței din 30 iunie 1940, – populația, care simpatizează regimul sovietic, a atacat personalul românesc al poliției și siguranței. În ajunul venirii armatelor sovietice stația de telefoane a fost ocupată de comuniștii locali (Bine a mai ”lucrat” siguranța în Basarabia timp de 22 de ani! – P. Ș.). La momentul retragerii trupelor românești din Chișinău deținuții din Penitenciarul central au evadat, organizînd o manifestație, salutînd venirea Armatei Roșii. La această manifestație s-au alăturat și comuniștii. La Chișinău, Hotin și Cetatea Albă ei au organizat demonstrații pe străzile orașelor cu placate și steaguri roșii. Locuitorii Chișinăului au arborat drapele roșii, organizînd demonstrații pe uliți și blocînd căile spre gară, ca să împiedice fuga slujbașilor români. De asemenea au ocupat sediile diferitor instituții( Raport final. Comisia internațională pentru Studierea Holocaustului în România; președintele comisiei: Elie Wiesel; Iași. Polirom, 2005. P. 68).
Materialele siguranței reflectau situația doar parțial. Pușcăria centrală era păzită de două companii înarmate cu mitraliere, dar cînd de poartă s-au apropiat demonstranții, gardienii n-au opus rezistență; ei înșiși au deschis poarta și celulele, slobozind 600 de deținuți. Pe Serghei Burlacenco, care nu putea păși fiind în vremea interogărilor bătut la tălpi cu vergi de metal, demonstranții l-au purtat pe mîni. ”Comuniștii, – citim în materialul siguranței, – eliberînd pe deținuți din penitenciar, au îndreptat coloanele de demonstranți pe străzile orașului, ducînd steaguri roșii”( Сытник М.К.Коллективизация сельского хозяйства и формирование класса колхозного крестьянства в Молдавии. Кишинёв. 1976. С. 71).
Trupele Armatei Roșii, presupuneau chișinăuienii, vor veni cu trenuri. Mergînd de la pușcărie pînă la gară, coloanele au organizat un miting în piața gării( ANRM. F. 680. Inv. 1. D. 4672. Fila 12). Pe clădirile din Bălți și la gară au fost arborate drapele roșii. Populația a dezarmat patrulele și posturile românești. La Hotin demonstranții au eliberat 35 de oameni, înhățați de siguranță, bănuiți că ar face parte din organizația ilegală, iar la Lipcani au slobozit 65 de oameni( Лазарев А. М. „Молдавская советская госсударственность и бессарабский вопрос”. Кишинёв. Картя Молдовеняскэ. 1974. С.455). În centrul orășelului Rîșcani au fost arborate steaguri roșii, locuitorii au ieșit în stradă cu steaguri roșii și rozete la butoniere. Tot așa a procedat și populația altor orașe și orășele. Steaguri roșii au fost înfipte și pe stoguri din preajma orașului Reni( Raport final. Comisia internațională pentru Studierea Holocaustului în România; președintele comisiei: Elie Wiesel; Iași. Polirom, 2005. P. 69).
Bucuria era aproape generală. Populația orașelor Bălți, Chișinău, Bender, Soroca, Akkerman, Hotin, altor localități a ieșit în străzi. Fanfarele intonau imnul URSS, Internaționala, tineretul cînta cel mai popular cîntec sovietic – Catiușa. Drujinarii, grupuri de țărani și muncitori opreau coloanele de soldați români, le luau caii, întîi ai ofițerilor apoi cei înhămați la căruțe și tunuri.Lăcătușul chișinăuian Serghei Moscovskii încă în seara de 27 iunie ”a organizat și a înarmat un grup de membri ai sindicatului metaliștilor la stația Visterniceni, unde funcționarii ardeau materialele de anchetă și astfel a împiedicat nimicirea documentelor. În această operațiune au participat Gavril Nagîț, Damian Nagîț, Grigore Croitoru, Anatolii Bouroșu, Gavril Raețkii, Vladimir Geruță, alți chișinăuieni( ANRM. F. 680. Inv. 1. D. 4482. Fila 451). Lăcătușul Vladimir Luchianov a ascuns două căruțe cu proviant destinat trupelor române( ANRM. F. 680. Inv. 1. D. 4232. Fila 119, 398). Pe ulița centrală din Chișinău – Alexandru cel Bun (pînă la 1918 – Alexandrovskaia, iar actualmente Ștefan cel Mare) pe o sîrmă întinsă de la etajul doi al hotelului ”Palace” și prinsă de un copac pe altă parte a străzii, un grup de tineri au atîrnat o pînză roșie. Astfel, coloanele de soldați români se îndreptau spre gară sub drapele roșii, spre bucuria chișinăuienilor. Orășenii pe trotuare îi luau pe soldații-originari din Basarabia de mînecă, îi convingeau să rămînă acasă( „Известия”. 1940. 5 июля. Autorul cunoaște detaliile de la tatăl său – participant la evenimente). La Soroca drujinarii înarmați au ocupat clădirea primăriei. După aceea comitetul revoluționar a organizat un miting, participanții lui cu steaguri roșii au mers în întîmpinarea unităților armatei sovietice care traversau Nistrul( Raport final. Comisia internațională pentru Studierea Holocaustului în România; președintele comisiei: Elie Wiesel; Iași. Polirom, 2005. P. 66).
Slujbașii locali treceau de partea noii puteri pretutindeni. Primarul orașului Soroca Gheorghe Lupașcu, fostul prefect al județului Soroca Petru Sfeclă, președintele secției județene a partidului ”Frontul renașterii naționale” aflat în România la putere, Alexandru Anop, inspectorul școlar Petru Hrițcu au participat la miting, salutînd eliberatorii( Raport final. Comisia internațională pentru Studierea Holocaustului în România; președintele comisiei: Elie Wiesel; Iași. Polirom, 2005. P. 81). Primarul orașului Bălți Petru Ursu, nu numai că n-a fugit în România, dar a trimis funcționarilor din județ o scrisoare circulară, chemîndu-i să nu-și părăsească posturile și să se subordoneze autorităților sovietice. Pentru P. Ursu aceasta a fost o faptă firească: în anii 30 dînsul a participat la mitingurile de protest împotriva primejdiei fascismului în România( Копанский Я. М. „Благотворительные организации евреев Бессарабии в межвоенный период 1918-1940 гг.”. Кишинёв. Pontos. 2002.C.18). În orășelul Otaci judecătorul Dumitru Groapă a venit la miting cu un steag roșu. Dînsul a salutat venirea Armatei Roșii, dar cei prezenți i-au amintit că el a fost membru al Sfatului Țării și nu i-au îngăduit să-și încheie cuvîntarea, amenințînd că-l vor arunca în Nistru( ANRM. F. 680. Inv. 1. D. 4240. Fila 238). D. Groapă n-a votat ”unirea” cu România, pentru că nu a participat la ședința Sfatului Țării din 27.03.1918. De aceasta au ținut cont organele sovietice. După ce un timp a fost arestat, a fost eliberat și numit într-un post de conducere. În mai 1941 dînsul totuși s-a ”repatriat” în România). La 20 iunie 1940 Carol al II-lea nota în jurnalul său: ”Știrile din Basarabia sînt tot mai triste. Din păcate am avut dreptate cu așa numita reorganizare a FRN (Frontul renașterii nționale – P. Ș.), mulți dintre conducătorii de acolo s-au arătat complect bolșevizați, fiind cei mai dintâi care au primit cu drapele roșii și flori trupele sovietice”( Carol al II-lea. Între datorie și pasiune. Însemnări zilnice. Vol. 2 (1939-1940). București. Șansa. 1996. P. 208).

Petru Șornicov  ”Moldova în anii celui de-al doilea război mondial”. Chișinău, 2013.

Anunțuri

29 de gânduri despre „MOLDOVA DE RĂSĂRIT LA 28 IUNIE 1940 ȘI ÎN ZILELE URMĂTOARE. PARTEA I

  1. Dle Rînciog, și eu vă recomand un film:

    Puteți să-l priviți în întregime, dar vă sfătui să atrageți atenția la 08:08-08:27; 09:10-09:30; 10:40-12:35.
    Vedeți acolo cît de tare le părea rău ”basarabenilor” de plecarea ”fraților români”.
    Eu înțeleg că pe români îi doare și nu le place această realitate, însă manifestarea sentimentelor băștinașilor în iunie 1940 a arătat că ei vedeau venirea sovieticilor nu ca pe o ocupație, dar într-adevăr ca pe o eliberare.
    Ceea ce este greu de înțeles, dacă-i să-i credem pe istoricii români și romînoizi, care ne povestesc cum huzureau de bine moldovenii în componența României Mari.

  2. Domnule y.obydin sau cum va numiti,
    Incercarii sa lamuriti oamenii ca albul nu este alb ci negru!…
    A fost, este si va fi imposibil pentru propaganda ruseasca imperiala sa convinga cetatenii Moldovei ca ocupatia rusa le-a adus bucurii si o viata mai civilizata. Ca milioanele de deportati si impuscati de NKVD si Armata Rosie au plecat cu bucurie in Siberia si in mormant.
    Este clar ca lumina zilei ca Republica Moldova, singura, nu poate prospera. Asa cum cele doua Germanii s-au unit, asa se vor uni si cele doua state romanesti. Acesta este cursul firesc al istoriei si scheletele leniniste si staliniste, ramase prin dulapurile rusofililor din Basarabia nu mai pot face nimic!

    • Domnule Rinciog,
      Ce e alb si ce e negru nu decideti dumneavoastra. Autorul acestul blog face un mare bine Moldovei, punind in discutie si cealalta parte a monedei, raspunzind propagandei romanesti care se tot raspindeste la noi. Adevarul nu il detineti nici voi si nici rusii sau sovieticii, adevarul e unul singur si datoria noastra a tuturor e sa il cunoastem. Daca dl Obidin va pune in dificultate cu argumentele dinsului, incercati sa ii raspundeti la fel de documentat, sa vedem cine are dreptate. Altfel, raspunsurile gen „este evident ca…” , cele folosind minciuni gen „MILIOANE DE DEPORTATI SI IMPUSCATI…” sau cele isterice cu „bolsevicii, sovieticii criminali” nu fac decit sa va decredibilizeze pe dvs personal si sa evidentieze caracterul propagandistic al ideologiei romanesti. Noi de mult nu mai credem in povesti romanesti, de-aceia si nu aveti sustinere adevarata in popor.

      • Dl. Obidin nu ma pune in dificultate, nu are cum, oricat s-ar stradui sa masluiasca ISTORIA. Dificultatea nu este a mea ci a dumnealui si a tuturor imperialistilor care doresc sa prosteasca popoarele. Ar trebui sa stiti sau sa luati aminte ca romanii/moldovenii nu sunt un popor de prosti!…

        La noi, la romani, circula o vorba straveche: sangele apa nu se face! Eu sunt un roman obisnuit din partea dreapta a Prutului si vreau sa va spun cum gandesc romanii obisnuiti din vatra straveche a tarii, in problema Basarabiei : daca romanii din Moldova vor sa-si mentina si sa-si dezvolte o tara separata de Romania, acest lucru nu ma deranjeaza cu absolut nimic si tot fratii mei vor ramane. Ii voi ajuta, in continuare, cand si cum voi putea. Daca insa ei vor sa vina catre Romania, si rusii si alte minoritati si venetici in tara lor se opun dorintei de unire, atunci, evident, nu am sa stau cu mainile in san si voi interveni in favoarea fratilor mei caci stiu, tot din vechime, ca UNIREA FACE PUTEREA.

        Stalin, Lenin, NKVD/KGB, Gulagul, nu sunt povesti romanesti, sunt produse si inventii 100% rusesti!… Limba in care scriem, chiar pe acest blog, este limba romana. Ce argument mai elocvent decat acesta doriti pentru a intelege faptul ca Moldova este parte straveche a Romaniei, ca este trup din trupul tarii romanesti?

        Reciclati-va, baieti, cei care mai slujiti interesele imperiale ale Rusiei, alegeti-va o alta meserie!… Oricum ar fi, Basarabia este o cauza pierduta pentru imperiul rus!

        Cu cele mai bune ganduri,
        Un roman obisnuit

      • Vă rog,fraților,nu mai împrăștiațiaceste filme de propaganda rusească. Ei sunt meșteri la așa ceva. Transmiteți unul altuia Golgota Basarabiei, Dorul Basarabiei,Cântec de unireș.a., dar agitației rusești nici nu trageți atenție…și nu e bine s-o înșirămîn mediulnostru românesc,pentru binele nostru!

      • @Rînciog Dumitru, Iancu Istrati
        Puteți contesta cele expuse de mine și cu ceva concret sau numai cu fraze comune despre ”milioane”, ”Lenin”, ”Stalin”, ș. a.m. d.?
        Care ” milioanele de deportati si impuscati de NKVD si Armata Rosie ”, cînd în Moldova de Răsărit, cu tot cu teritoriile care au fost luate de Ucraina,erau de tot trei milioane de locuitori? Oare credeți că bolșevicii filmau sau fotografiau eșaloanele cu deportați care plecau din Moldova în Siberia? Îmi pare că da, dacă credeți în povești cu ”milioane” de jertfe ale comunizmului.
        În ”Golgota Basarabiei” producătorii filmului ne arată cadre cu morminte comune ale evreilor uciși de nemți lîngă Kiev, dar ne spun că, cică, ar fi morminte cu ”români” uciși la Chișinău, la consulatul Italiei, acesta-i noul adevăr românesc?
        Jumătate din cadre n-au nici o atribuție cu Moldova noastră, cea de Est.
        Da, soveticii falsificau istoria, însă văd că și românii nu-s mai prejos, iar uneori îi și întrec pe comuniști.

      • Domnule y.obidin, arata-ti mutra in primul rind sau pune-ti numele adevarat si nu proceda in spiritul NKVD-istilor vostri, nu te ascunde ca lasul dupa diverse nume nascocite si dupa copite de cai morti sau coarne de boi, de la care tot voi rusii sau slugile lor ne-ati numit pe noi romanii moldoveni „bici” din rusa „boi”! Las-o mai moale cu rahaturile tale de filme propagandistice rusesti, care stim noi cum s-au facut, dupa cum stim si cine sunt aia din rahatul tau de film-montaj, (dealtfel, foarte neprofesionist facute la comanda de NKVD!),care au intilnit armata de ocupatie ruseasca! SHIK! uite mai bine in mutrele celor, care se perindeaza in film intilnind cu veselie tancurile sovietice si daca observi vreun roman basarabean iti dau un milion! Poti vedea doar mutre de vinzatori de tara: tot spectrul coloanei a 5-a ruseasca:rusi, evrei, ucraneni gagauji, betivi, lenesi, alcoolici, handicapati, prostituate, puscariasi, eliberati cu aceasta ocazie, care avea menirea sa sporeasca multimea romanofoba! Intr-un cuvint, toate lepadaturile, care au ocupat casele si gospodariile oamenilor de treaba: profesori, dascali, preoti,tarani instariti, intelectuali – romani adevarati ai plaiului basarabean, pe care voi – ocupantii, asa zisi sovietici, dupa cotropire, i-ati impuscat in ceafa pentru nesupunere, aruncindu-i in gropile cu var, iar pe alti, deportindu-i in siberii de ghiatta, ca dupa asta sa numiti doua judete si o stina din Basarabia drept Moldova, spre a-ii ndobitoci in continuare cu ideologia voastra imputita si sovina de doua capici(ca daca nu aveati tancuri si nu-i amenintati cu moartea pe romanii basarabeni adevarati, nu pe cei din filmele in care intilnesc rusii cu flori, ca aia nu sunt romani ci scursura, precum spusesem mai sus, la pastele cailor ii suprimati, dar voi a-ti folosit niste metode de maltratare si genocid atit de inumane, incit cele folosite de nemti, pareau floare la ureche!) Care Moldova?! Nu va e rusine in fata lui Dumnezeu?! Ca, daca, s-ar scula Stefan, v-ar infige, in numele lui Tepes, cite un par in cur ltuturor celor, care incearcati sa mintiti si sa denaturati istoria adevarata! Rusii au fost hrapareti dintotdeauna!Au cotropit mereu prin foc si prin sabie paminturile vecinlor! Au furat de la toti vecinii cit au putut sub presiunea baionetei! Iarmak, a mintit toate poparele sibiriene cu vodca si oglinjoare,cotropindu-le, apoi pina la Oceanul Pacific! Dar ride cel, care ride la urma! Rusii, peste maximum 50 de ani vor fi asimilati si cotropiti de marele popor chinez !! (Luati aminte prezicerea aceata!!!), inclusiv de Japonezi,de la care li s-a furat paminturi! Nu le v-a ajuta nici ojivele nucleare! Economia rusilor se mai tine in deriva, fiind injectata de banii veniti ca ajutoare si cei storsi din titei, carbune etc, dar ele, resursele, se sfirsesc, iar pana una alta, apare o sursa alternativa de energie, care va pune economia ruseasca pe brinci ! Este vorba de energia gravitationala! Asa, ca voi, dragi „patrioti” rusofili mai plimbati ursul sa nu rugineasca lanturile, ca tot asa ati urlat si in timpul demonstratiilor din „89- 91,. luptind atunci tot atit de inversunat, impotriva tricolorului, limbii romane si independentei Basrabiei, ca acum sa va faceti „patrioti ai Moldovei” – voi care nu stiti o boaba romaneste?! Ori, voi chiar credeti, ca sinteti cei mai destepti!? Potoliti-va si invatati mai bine romana si incadrati-va in circuitul firesc al poporului roman si nu catati paduchi intr-un loc! Nu fiti obraznici!

      • @”Ricky Ardezianu”
        Ce discuție poate fi cu unul care recunoaște naționalitatea doar uitîndu-se la fețele oamenilor și folosește excesiv semnul exclamării, fapt care denotă anumite tulburări?
        Nu prea mulți moldoveni au plîns de mila românilor care se cărăbăneau în așa mod că la noi a apărut și o zicală: ” a fugi ca românii în ’40”. Ia vedeți ce spunea însuși Antonescu, cred că el știa mai bine decît noi.
        A, și nu numai moldovenii au primit cu bucurie tancurile ”rușilor”, dar chiar și românii, însă ceva mai tîrziu. Sau aceștia tot erau ”tot spectrul coloanei a 5-a ruseasca:rusi, evrei, ucraneni gagauji, betivi, lenesi, alcoolici, handicapati, prostituate, puscariasi”?

  3. y.obidin
    5 IULIE 2013 LA 9:33

    Nu va fie cu suparare, dar imi pare ca un simplu jurnalist din alta parte poate face mai mult decat sapte istorici de pe blogul vostru.
    Oricum, fara manipulari, doar in baza materialelor de arhiva se dovedeste ca

    JANDARMUL ROMAN in Basarabia a fost mult mai uman decât „smeliy diadika” din NKVD, care erau niste ucigasi sadisti, si mai democratic chiar decat politistii lui Voronin, care maltratau si omorau tineri in plina starada…

    Iata un citat dintr-un simplu articol competent:

    „Jandarmii români, blamaţi în toată istoriografia sovietică precum că „îşi băteau joc de oameni”, iată că s-au dovedit a fi cu totul altfel.
    S-ar părea că aveau tot dreptul să acţioneze după principiul „ochi pentru ochi”.
    Ei însă n-au organizat pentru aceşti activişti vreo „siberie inversă”, spre a-i trimite undeva prin ocnele României.
    Nu le-au ridicat în noapte soţiile şi copiii din culcuşul lor cald şi nu le-au confiscat averile.
    Cu atât mai mult, nimeni nu i-a pus la zid, cum au păţit-o oamenii noştri exterminaţi de curând în lagăre siberiene.
    Slugoii bolşevici doar au fost cercetaţi vreo câteva zile, apoi eliberaţi…@

    http://www.jc.md/apropo-de-palma-jandarmului-roman/

    • Iată cu ce se mai ocupau în perioada descrisă în acest articol manipulator „stimabilii” și ”omenoșii” jandarmi români:

      ”Jandarmeria română a jucat un rol şi mai mare în „purificarea” etnică a Basarabiei şi Bucovinei. Jandarmii erau membrii poliţiei militare însărcinaţi cu menţinerea ordinii în zonele rurale. Unitatea locală de bază cuprindea un post de jandarmi condus de un subofiţer (de obicei caporal) care putea să aibă soldaţi recruţi în subordine, în funcţie de caz. Postul era responsabil cu situaţia dintr-un sat sau un grup de sate învecinate, numit comună. Pe lângă jandarmii civili, exista o jandarmerie militară, însărcinată cu apărarea ariergardei frontului.

      În ajunul războiului împotriva Uniunii Sovietice, s-au înfiinţat unităţi suplimentare de jandarmi în teritoriile din nordul Bucovinei şi Basarabiei ce aveau să fie „eliberate” in curând, conduse de aceiaşi ofiţeri şi subofiţeri care lucraseră aici înainte de iunie 1940. În timpul operaţiunilor militare din Basarabia şi nordul Bucovinei, acestea erau subordonate armatei, mai exact, Marelui Pretor, generalul Ioan Topor, care servise înainte ca inspector general adjunct (şef) al jandarmeriei ţării (avea să revină in această funcţie în toamna anului 1941, când s-a desfiinţat cea de Mare Pretor). Imediat după „eliberarea” provinciilor şi deplasarea frontului mai spre est, jandarmeria din Basarabia şi Bucovina a reintrat în subordinea inspectorului general al jandarmeriei, generalul Constantin „Piki” Vasiliu. Vasiliu a jucat un rol central in pregătirea logisticii asasinatelor în masă [16].

      Probabil că Vasiliu a fost cel care a venit cu ideea de a rechema în noile provincii „eliberate” aceleaşi efective de jandarmi care serviseră aici înainte de iunie 1940 şi care fuseseră apoi dispersate în unităţi de jandarmi din întreaga ţară. Obiectivul era facilitarea epurării etnice şi politice, deoarece se credea că aceşti oameni aveau să îi deosebească rapid pe „trădători” şi evrei de loialişti şi creştini [17]. Trebuie menţionat faptul că în România interbelică efectivele de jandarmi, principalul instrument de supraveghere şi manipulare a populaţiei din partea guvernului, erau dominate de cultura arbitrarului şi samavolniciei administrative. Folosind expresia inspirată a lui Michael Mann, ofiţerii şi subofiţerii de jandarmerie fuseseră mulţi ani „închişi” într-o instituţie al cărei etos îi învăţase să se supună superiorilor lor farâ crâcnire şi să folosească la ordin violenţa împotriva civililor [18]. De asemenea, antisemitismul facea parte dm această cultură, dat fiind că în România interbelică evreii erau consideraţi agenţii comunismului, iar jandarmii erau folosiţi adesea pentru a-i hărţui [19].

      În plus, Vasiliu s-a hotărât să apeleze la serviciile membrilor partidelor extremiste aflate, chipurile, în afara legii, ale căror sentimente antisemite şi disponibilitate de a folosi violenţa împotriva evreilor nu puteau fi puse la îndoială. Astfel, în ajunul intrării armatei şi jandarmeriei române în Basarabia, locotenentul în rezervă Constantin Popoiu, care a fost şeful cuzist al organizaţiei de partid din judeţul Hotin din 1929 până în 1940, a fost numit comandant adjunct al legiunii de jandarmi din Hotin. A deţinut această funcţie până la sfârşitul anului 1941, adică în perioada cea mai violentă a operaţiunilor de epurare, şi se ştia că avea misiunea specială de a încuraja sentimentele antisemite în rândul jandarmilor români şi de a desfăşura o politică criminală împotriva evreilor şi a comuniştilor [20].

      În intervalul 2-6 iulie 1941, generalul Vasiliu i-a chemat în portul dunărean Galaţi pe ofiţerii jandarmeriei care trebuiau să se întoarcă în sudul Basarabiei, la Roman, oraş din centrul Moldovei, pe cei care se îndreptau spre centrul şi nordul Basarabiei şi la Fălticeni, oraş din sudul Bucovinei, pe cei din nordul Bucovinei (şi o parte dintre cei din nordul Basarabiei, care a fost inclusă în provincia refăcută şi extinsă Bucovina). Cele întâmplate în aceste locuri, mai ales la Galaţi şi la Roman şi mai puţin la Fălticeni, pot fi reconstituite în baza mai multor relatări ale unor martori oculari adunate în dosarele proceselor postbelice.

      La Roman a participat şi generalul Ioan Topor, dar generalul Vasiliu a fost vioara întâi în toate localităţile. Generalii le-au expus ofiţerilor ordinele lor pentru provinciile ce urmau să fie „eliberate” în scurt timp. Au evidenţiat faptul că prioritatea era „curăţirea terenului” de comunişti („suspecţi”) şi de evrei. Ofiţerii de jandarmerie interogaţi după război de anchetatorii crimelor de război au dat declaraţii diferite cu privire la cât de expliciţi fuseseră Vasiliu şi Topor referitor la ceea ce presupunea acţiunea de „curăţire”. În timp ce unii au declarat că Vasiliu şi Topor specificaseră că evreii şi alţi suspecţi trebuiau omorâţi pe loc de jandarmi, alţii au insistat că generalii ordonaseră adunarea evreilor şi a suspecţilor şi internarea lor în lagăre de concentrare şi ghetouri sau trimiterea lor în faţa curţii marţiale pentru noi anchete [21]. Căpitanul Laurenţiu Stino, care a făcut cea mai detaliată descriere a faptelor petrecute la Roman, a declarat că Vasiliu şi Topor i-au incitat pe jandarmi „să se răzbune” pe „duşmanii lor”, Topor menţionându-i explicit pe evrei. Când au plecat, colonelul Teodor Meculescu, inspectorul jandarmeriei pentru provincia Basarabia, le-a ordonat jandarmilor „să se răzbune sângeros pe cei care, la vremea evacuării Basarabiei, erau împotriva lor, să fie nemiloşi faţă de toţi, mai ales faţă de evrei, de la copiii de ţâţă la bătrâni” [22]. Probabil că Vasiliu şi Topor voiau ca in primele zile şi săptămâni după „eliberare” să fie ucişi cât mai mulţi evrei şi alţi suspecţi, deşi au avut reţineri în a da acest ordin ilegal ei înşişi. Astfel, în cele din urmă, succesul operaţiunii de „curăţire” depindea de cooperarea de bunăvoie a subordonaţilor lor.

      Faptul că în Basarabia aproape toate au decurs conform planului s-a datorat în principal executării fară compromisuri a ordinelor lui Vasiliu de către inspectorul jandarmeriei din provincie, colonelul Teodor Meculescu. De multe ori le-a ţinut el însuşi discursuri oamenilor săi, îndemnându-i să ucidă toţi evreii. Meculescu a distribuit chiar în rândul acestora un ordin scris la şapirograf: de ucidere a tuturor evreilor şi suspecţilor, pe care însă a fost suficient de prudent să-l ceară înapoi şi să-i distrugă copiile [23]. Mulţi dintre foştii săi subalterni au declarat în timpul proceselor postbelice că Meculescu îi presa constant să ucidă şi îi ameninţa cu pedepse severe – până la execuţie – pe cei care îndrăzneau să nu îl asculte [24]. În realitate, niciun subaltern nu a fost executat, dar cel puţin intr-un caz un jandarm, Stoenescu, care ar fi încercat să ascundă un evreu pe care avea ordin să îl împuşte, a fost trimis la curtea marţială şi condamnat la închisoare pentru trei lunri [25]. În timpul unei inspecţii din judeţul Ismail, din sudul Basarabiei, Meculescu a întrebat câţi „suspecţi” fuseseră executaţi acolo şi după ce a primit răspunsul „doisprezece” a mormăit: „[Prea] puţini”.

      Strădania lui Meculescu nu a fost în zadar: timp de aproximativ două luni – de la începutul lunii iulie până la sfârşitul lunii august oamenii săi au ucis sistematic evrei. Masacre comise de jandarmi soldate cu peste o sută de victime au avut loc în oraşele şi satele Tatar Bunar, între 120 şi 140 (sudul Basarabiei); Tătăreşti, 500; Călăraşi, 130; Hânceşti, 100; Brăviceni, 260; Slobozia, între 250 şi 300; Ţigăneşti, 100; Marianăucă de Sus, între 130 şi 140 (centrul Basarabiei); Pepeni, 300; Teleneşti, 150; Hereşeni, 100; Ineşti, 250; şi Volocineţ, 200 (nordul Basarabiei [26]. Acestea sunt masacre dovedite; este posibil să fi existat şi altele care nu au fost niciodată cercetate corespunzător. În plus, grupuri mici de evrei sau indivizi care au încercat să se ascundă în iulie şi august 1941 au fost ucişi sistematic in toate zonele rurale din Basarabia.” (Vladimir Solonari, ”Purificarea națiunii: dislocări forțate de populație și epurări etnice în România lui Ion Antonescu: 1940-1944”, Iași, 2015.)

      Apropo, în satul Tătărăști au fost uciși circa 500 de evrei, întîmplător, nu-i tot acelaș sat de care pomenește articolul, în care, chipurile, au activat jandarmii „blînzi”?

      • Mai intai vreau sa va spun ca am dat de blogul Dvs intamplator.
        M-au atras titlurile prin parfumul lor de naftalina agresiva si nici n-am observat ca materialele, ca si saitul, sunt tocmai din anul 2013.
        Dar odata ce m-am avantat in discutie, sper sa nu daunam unul altuia.
        Salut efortul oricui, deci si al Dvs, de a lucra pentru a aduce un oarecare mesaj publicului. Despre mesajul Dvs, in special, e alta poveste.
        Insa despre cum sunt materialele din aceasta pagina virtuala tocmai vreau sa continui discutia, daca ma acceptati.

        In primul rand, va amintesc ca eu am adus un exemplu elocvent care rastoarna zeci si sute (poate mii!) de birfe sovietice (unele preluate si pe blogul DVS) despre asa zisul ”jandarm roman agresiv fata de oameni”.
        http://www.jc.md/apropo-de-palma-jandarmului-roman/

        Dvs insa, fara a da macar un argument, declarati ca acest articol al lui G. Marzencu este ”manipulator”.
        (Manipulare – A influența prin mass-media sau prin alte mijloace persuasive opinia publică, precum si modul de a gândi și de a acționa al unei persoane sau al unei colectivități.)

        De ce sa nu spuneti pana la urma – ce ati gasit manipulator in articol?

        Faptul ca autorul a studiat doaua surse de arhiva (sovietica si romaneasca) si publica pagini concrete din ele, ba inca si cu explicatii la fiecare pagina?

        Sau faptul ca autorul a comparat lucrurile foarte reusit, dupa mine, in trei ”dimensiuni” –
        – romaneasca de pe timpul jandarmilor,
        – sovietica de pe timpul deportarilor criminale si
        – actiunile ilegale cu moarte de om si maltratari ale politiei R.M. (regimul lui Voronin) –
        prin care a facut concluzia respectiva:
        ”Regimul Antonescu a fost mult mai uman decât puterea sovietică sângeroasă şi mai democratic decât regimul lui Voronin.”
        -?

        Conform exemplului adus de autor – lucrurile stau tocmai asa, cel putin in cazul descris de el.
        Evident, barfele sovietice sunt mult mai multe si s-au sedimentat in constiinta unei parti a populatiei zeci de ani la rand, astfel ele inca mai au destula greutae publica, insa nu si adevar.

        Asadar, imi pare ca Dvs cel putin v-ati grabit sa declarati ”manipulator” articolul lui G. Marzencu.
        Cu atat mai mult ca –
        de fapt, in mai multe lucrari pe care Dvs le publicati cu generozitate pe blog gasim nu numai schelete de manipulari (ale omului sovietic), ci si

        MINCIUNI GOGONATE!

        Iata doar cateva exemple, pe care nu le-ar putea nega nici un om (cititor) cat de cat onest.
        Nu ma voi referi la toate materialele, pe care inca nu le-am citit (sper sa ajung si acolo), ci s-o incep de la raspunsul Dvs adresat subsemnatului si incheiat cu afirmatia-intrebare –
        ”Apropo, în satul Tătărăști au fost uciși circa 500 de evrei, întîmplător, nu-i tot acelaș sat de care pomenește articolul, în care, chipurile, au activat jandarmii „blînzi”?

        Va raspund.
        Da, e vorba de acelasi sat!
        (Deduc din precizarea autorului V.Solonari, precum ca e vorba de Tatarestii din ”centrul Basarabiei”.)

        Numai ca, in adevar,

        LA TATARESTI N-A FOST UCIS NICI UN EVREU –
        NICICAND
        SI
        NICI O DATA!!!

        Cum de altfel si la Tiganesti!
        (Sunt originar din partile Strasenilor si cunosc bine lucrurile.)

        Ce-i drept, era o vreme (sovietica), in care fiecare sat trebuia sa aiba în conștiința publică cate ”un evereu impuscat de romani la marginea satului”.
        Aceasta minciuna inventată în cabinetele ideologice de partid trebuia vehiculata printre sateni din generatie in generatie,
        altfel liderii satului erau aratati cu degetul la raion, drept codasi ai frontului ideologic.

        Acum insa lumea nu prea isi aduce aminte de aceasta minciuna ”obligatorie” – trecerea generatiilor.
        Un ”masacru cu 500 de evrei” insa ar fi fost o pagina istorica de neuitat!

        Probabil ca V. Solonari nu este nume de referinta in istorie, ca sa-l citati Dvs.

        Anume Solonari este un manipulator si un provocator afirmat inca de pe timpurile miscarii pentru emancipare nationala din RSS Moldoveneasca la sfarsitul anilor 80 ai secolului trecut.

        Ca unul dintre ideologii miscarii proimperiale ”Interdvijenie” mi-l aduc aminte abordat de multe ori de mas-media moscovita, ostila miscarii din RSSM spre libertate si independenta.

        Solonari turna verzi si uscate, inventa situatii ”fierbinti” acolo unde ele nu erau, umfla vre-un caz minor pana la rangul de ”armasar”.
        Cauta sa incite oamenii emotivi, sa inaspreasca ura intre grupurile etnice, sa manipuleze.

        Cate ceva i-a reusit, dar pana la urma, a pierdut toata partida –
        limba romana (moldoveneasca) a devenit subiect principal de lege,
        a fost repus in uz alfabetul ei firesc (latin), iar
        imperiul si-a dat duhul, Moldova devenind independenta…

        Ce-i drept, ca deputat in Parlamentul de atunci,
        Solonari (dar si amicul sau de cauza, Sornikov, al carui opere am vazut ca sunt in voga pe acest blog) nu s-a prezentat sa voteze Declaratia de Independenta.
        Poate de frica maselor iesite cu zecile de mii in strada?

        Pana la urma, Solonari s-a prea ostenit in minciuna sa, caci nici organizatiile evreesti mai vechi si mai noi nu au cunostinta de asemenea ”masacre” la Tataresti si Tiganesti.
        Altfel demult in aceste sate ar fi fost inaltate semne de comemorare.

        Cele spuse de mine va vor confirma aici:

        (Telefon la primarii:
        – Tiganesti – 0-237-93324, 0-237-93615;
        – Tataresti – 0-237-66236, 0-237-66238)

        Va rog sa intrebati oamenii de acolo despre ”uciderea” macar a vreo unui evreu pe timpul Administratiei Romanesti.

        Sa concluzionam.

        – Ramane sa-mi raspundeti – unde articolul lui G. Marzencu este manipulator?

        – Blogul Dvs fosloseste materiale necompetente (mincinoase si manipulatoare) ale autorului V. Solonari.

        – La Tataresti si Tiganesti n-a fost impuscat (taiat, ucis, innadusit, exterminat…) nici un evreu pe timpul Administratiei Romanesti.

        In afara de aceasta, mai multe surse la care faceti Dvs referinta pe blog au ramas in istorie impreuna cu ideologia lor – cea sovietica, plină de minciuni si manipulari.

        Iata doar o simpla expresie din multiplele existente in articolul ”МОЛДАВИЯ В ДОКУМЕНТАХ ОРГАНОВ ГОСБЕЗОПАСНОСТИ СССР ВРЕМЕН ВЕЛИКОЙ ОТЕЧЕСТВЕННОЙ ВОЙНЁ (I)

        ”После обмена нотами между правительствами СССР и Румынии Бессарабия и Северная Буковина были возвращены Советскому Союзу.”

        Lumea cunoaste ca cuvantul rusesc ”возвращать” la diateza activa inseamna ”a retroceda, a inapoia, a intoarce” un bun, un teritoriu anterior posedat.

        În cazul de față fiind vorba de Basarabia,
        e simpla întrebarea –

        pana în anul 1940 Basarabia a aparținut vreo data Uniunii Sovietice,
        ca sa pretinda aceasta la vreo anumită ”retrocedare”?

        Raspunsul este cunoscut practic de toți –

        Basarabia s-a alipit la România în 1918, iar
        Uniunea Sovietică a luat naștere abia în 1922.

        Prin urmare,
        Pana in 1940 Basarabia n-a apartinut URSS.

        Deci fraza citata mai sus este o minciuna, o manipulare.

        Și tot în această frază,
        sintagma ”После обмена нотами между правительствами…” este de asemenea manipulatoare.

        Explic.
        Este pe larg cunoscut că la acel moment s-a produs nu atat ”un schimb de note” în intelesul diplomatic, ci
        URSS a inaintat o nota ULTIMATIVA, adica un ULTIMATUM…

        A vorbi despre acel eveniment si a nu pomeni cuvantul ”ultimativ” este un semiadevar, adica – o manipulare.

        Și tot așa la fiecare pas.
        Dar despre altele vom discuta in alte postari, cu permisiunea Dvs.

        Sper sa nu va suparati de cele scrise mai sus.
        Oricum, blogul Dvs este pentru a stabili un adevar sau mai multe.
        Eu sper ca in cele de mai sus v-am ajutat cu ceva.

      • 1. Eu susțin că acel articol este manipulator, deoarece folosind un unic exemplu dintr-un singur sat se generalizează întreaga situație din toată Basarabia: arătînd un singur caz se dă de înțeles că nu au avut loc represiuni contra activiștilor sovietici în întreg ținutul. Deci, se manipulează.

        Eu am arătat prin numeroase articole pe acest blog cum se comporta cu adevărat jandarmeria română în Basarabia, așa că ironia despre ”palma jandarmului român” îmi trezește doar dezgust și indignare, și este o insultă memoriei victimelor criminalilor din rîndurile jandarmilor români.

        2. Eu nu am afirmat, că în satul Tătărești pomenit în articol au fost masacrați evrei, ci am pus o întrebare. Apoi, citind documentele mai atent am înțeles că merge vorba despre s. Tătărești din r. Strășeni, pe cînd V. Solonari scrie probabil despre s. Tătărești din raionul Cahul.

        Iată ce scrie istoricul J. Ancel despre măcelul evreilor din Tătărești, jud. Chilia, la care au partecipat colegii jandarmilor din alt Tătărești, ”milostivenia” cărora o lăudați cu atîta stăruință:

        Este cazul să amintim aici că, la 9 august 1941, au fost ucişi numai în lagărul Tătăreşti (din judeţul Chilia) 451 de evrei; ei au fost strânşi în lagăr la ordinul colonelului Mihalache [79]. Căpitanului de jandarmi Ioan Gh. Vetu, Lt. SS Heinrich Frolich i-ar fi transmis că „ordinul d-lui general Antonescu era să-i împuşte pe evrei” [80]. Vetu s-a sfătuit, mai întâi, cu comandantul legiunii, care i-a spus „să execute acest ordin urmând a raporta” [81]. Întrucât se temea de răspunderea legată de îndeplinirea ordinului, Vetu a întocmit un protocol al execuţiilor – fapt fără precedent în birocraţia românească. În protocol au fost descrise transmiterea ordinului, primirea şi aprobarea lui de către comandantul legiunii Chişinău, colonelul Teodor Meculescu [82].

        În felul acesta exterminarea evreilor în lagărul Tătăreşti a devenit execuţia cea mai documentată şi a preocupat autorităţile militare până la mijlocul anului 1943. Vetu a fost judecat, dar nu pentru uciderea a 451 de evrei, ci pentru faptul că a jefuit de la victime câteva ceasuri, câteva inele de aur şi bani, în total câteva zeci de mii de lei (probabil fără să împartă prada cu subordonaţii săi) [83] . Comandantul lui Vetu, colonelul Mihalache, care a anchetat cazul în urma unor denunţuri ce i-au parvenit, l-a găsit vinovat de: „purtarea rea din obişnuinţă şi atitudine în serviciu şi în societate incompatibilă cu demnitatea unui ofiţer. Incapacitate morală, incompatibilă cu comanda unei unităţi şi conducerea unui serviciu” [84].

        După uciderea evreilor, la 13 august, Inspectoratul jandarmeriei din Chişinău a trimis o dare de seamă procurorului general şi, la 19 august, încă o dare de seamă „după o coordonare anticipată cu Legiunea din Chilia”. În darea de seamă se spune că „după ce au fost scoşi la munca câmpului, evreii de la Tătăreşti au refuzat lucrul, devenind agresivi; în acest fel au fost împuşcaţi 118 evrei, restul au fugit, şi acum sunt căutaţi”. Dar Mihalache ştia foarte bine împrejurările în care au fost ucişi 451 de evrei la Tătăreşti. Vezi ordinul de arestare împotriva comandantului legiunii din Chilia. Din: Ancel, Documents, VI, nr. 27, p. 295. Aceste dări de seamă se află în: Ancel, Documents, V, nr. 45, 48.
        https://razboiulpentrutrecut.wordpress.com/2016/03/25/solutionarea-problemei-evreiesti-in-basarabia-si-bucovina-in-lunile-iunie-iulie-1941/

        Iată ce mai scrie despre hecatomba din Tătărești deja pomenitul V. Solonari:

        ”Un alt masacru a fost comis de jandarmii români din legiunea Chilia la instigarea Untersturmfuhrerului SS Heinrich Fröhlich dm Ek 11b în satul Tătăreşti din sudul Basarabiei, în 9 august. În acea zi, Fröhlich i-a transmis căpitanului român Gheorghe Vetu, comandant adjunct al legiunii de jandarmi Chilia, un ordin scris din partea lui Ion Antonescu, ce ar fi reflectat un acord la care ajunsese Conducătorul cu SD-Kommando-urile din Chişinău. Conform mărturiei lui Vetu de mai târziu, Antonescu a ordonat executarea tuturor celor 451 de evrei aflaţi în lagărul Tătăreşti (aparent, fuseseră aduşi aici de români din satele învecinate). Aceşti oameni au fost împuşcaţi în aceeaşi zi în care a venit ordinul lui Vetu. Subalternii lui Vetu au declarat ulterior că acesta a percheziţionat cadavrele evreilor executaţi şi şi-a însuşit bunurile de valoare ale acestora. A fost acuzat de corupţie şi găsit vinovat in 1943. În timpul acestor anchete, a dezvăluit circumstanţele în care i-a fost transmis ordinul lui Antonescu [89]. Curtea Marţială l-a găsit vinovat de corupţie, dar nu a cercetat legalitatea sau măcar existenţa ordinului emis de Antonescu.”
        https://razboiulpentrutrecut.wordpress.com/2016/01/24/masacrarea-populatiei-evreiesti-in-basarabia-si-bucovina-iulie-august-1941/

        3. Istoricii sovietici susțineau că Puterea Sovietică a învins la Chișinău la 1 ianuarie 1918 și a recunoscut că se supune Sovietului Comisarilor Poporului de la Petrograd, însă la puțin timp armata română a ocupat Basarabia, răsturnînd Sovietele. De nu ar fi fost ocupația românească, Basarabia sovietică s-ar fi alăturat Rusiei Sovietice, care mai apoi a devenit Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) – aceasta era argumentarea părții sovietice. În nota sa către guvernul român din 26 iunie 1940 Molotov zice, că ”în 1918 Basarabia a fost smulsă de la Uniunea Sovietică (Rusia)”

        4. Și totuși a avut loc un schimb de note:

        La 26 iunie 1940 Molotov îi înmînează ambasadorului României în URSS următoarea declarație:

        «В 1918 году Румыния, пользуясь военной слабостью России, насильственно отторгла от Советского Союза (России) часть его территории — Бессарабию — и тем нарушила вековое единство Бессарабии, населенной главным образом украинцами, с Украинской советской республикой.

        Советский Союз никогда не мирился с фактом насильственного отторжения Бессарабии, о чем правительство СССР неоднократно и открыто заявляло перед всем миром.

        Теперь, когда военная слабость СССР отошла в область прошлого, а создавшаяся международная обстановка требует быстрейшего разрешения полученных в наследство от прошлого нерешенных вопросов для того, чтобы заложить, наконец, основы прочного мира между странами, Советский Союз считает необходимым и своевременным в интересах восстановления справедливости приступить совместно с Румынией к Немедленному решению вопроса о возвращении Бессарабии Советскому Союзу.

        Правительство СССР считает, что вопрос о возвращении Бессарабии органически связан с вопросом о передаче Советскому Союзу той части Буковины, население которой в своем громадном большинстве связано с Советской Украиной, как общностью исторической судьбы, так и общностью языка и национального состава. Такой акт был бы тем более справедливым, что передача северной части Буковины Советскому Союзу могла бы представить, правда, лишь в незначительной степени, средство возмещения того громадного ущерба, который был нанесен Советскому Союзу и населению Бессарабии 22-летним господством Румынии в Бессарабии.

        Правительство СССР предлагает Королевскому правительству Румынии:

        1. Возвратить Бессарабию Советскому Союзу.

        2. Передать Советскому Союзу северную часть Буковины в границах согласно приложенной карте.

        Правительство СССР выражает надежду, что Королевское правительство Румынии примет настоящие предложения СССР и тем даст возможность мирным путем разрешить затянувшийся конфликт между СССР и Румынией.

        Правительство СССР ожидает ответа Королевского правительства Румынии в течение 27 июня с. г.»

        Молотов

        АВП РФ, ф. 059, оп. I, п. 319, д. 2194, л. 89—90.

        Pe 27 iunie 1940, la orele 23.00 ambasadorul G. Davidescu îi răspunde lui Molotov prin următoarea comunicare:

        БЕСЕДА НАРКОМА ИНОСТРАННЫХ ДЕЛ СССР В. М. МОЛОТОВА С ПОСЛАННИКОМ КОРОЛЕВСТВА РУМЫНИЯ В СССР Г. ДАВИДЕСКУ

        27 июня 1940 г.

        23 час. 00 мин.

        Посланник заявляет, что он пришел сообщить положительный ответ своего правительства на советские предложения.

        Посланник зачитывает следующее:

        «Правительство СССР обратилось к Румынскому правительству с нотой, которая была вручена 26 июня в 10 часов вечера его превосходительством г-ном В. Молотовым, Председателем Совета Народных Комиссаров, Народным Комиссаром Иностранных Дел, г-ну Давидеску, посланнику Румынии в Москве.

        Вдохновляемое тем же, что и Советское правительство, желанием видеть решенными мирными средствами все вопросы, которые могли бы вызвать разногласия между СССР и Румынией, Королевское Правительство заявляет, что оно готово приступить немедленно, в самом широком смысле к дружественному обсуждению, с общего согласия, всех предложений, исходящих от Советского правительства.

        Соответственно Королевское Правительство просит Советское правительство соблаговолить указать место и дату, которые оно желает фиксировать для этой цели.

        Как только Румынское правительство получит ответ Советского правительства, оно назначит делегатов и надеется, что переговоры с представителями Советского правительства будут иметь результатом создание прочных отношений, доброго согласия и дружбы между СССР и Румынией.

        27 июня 1940 года»

        Закончив чтение, Давидеску передает тов. Молотову текст только что сделанного заявления […]

        (ДОКУМЕНТЫ ВНЕШНЕЙ ПОЛИТИКИ СССР. Т. 23. 1940 – 22 ИЮНЯ 1941. Москва , 1995.)

        Au urmat și alte note, dacă doriți, pot publica textele lor, eu am această carte.

    • Da despre asemenea ”eroi” din jandarmeria română „jurnalistul” și manipulatorul Mîrzenco nu vrea să ne scrie un articol:

      ”… Ciocan a fost arestat preventiv pe 30 iulie 1949 și condamnat pe 5 februarie 1951 pen­tru crime împotriva umanității, fiind acuzat că a participat cu exces de zel la exe­cutarea unor civili. I s-au imputat fapte din 1943, din vremea când era locotenent în cadrul Școlii de Subofițeri de Jan­dar­merie din Cernăuți. Ciocan s-a născut în 1913 în Comănești, într-o familie săracă; a absolvit Școala Ofițerilor de Jandarmi în 1936 și a trecut prin diferite specializări și unități; după 22 iunie 1941 a făcut parte dintr-o companie de poliție a Marelui Car­tier General și a făcut patrulări în Iași, în iulie, după pogrom; a fost mutat apoi în Ba­sarabia, unde, conform propriilor de­clarații, oameni din unitatea sa au par­ti­cipat la mai multe execuții de evrei, iar din toamna lui 1941 a ajuns la Cernăuți.

      În sarcina Şcolii de Jandarmi, unde era locotenent, a căzut executarea unei pe­dep­se capitale decise de Curtea Marțială Cer­năuți, împotriva a cinci „comuniști“ de­clarați periculoși. Nu le știm numele, știm doar că erau tineri de 20-25 de ani. Nu știm clar nici motivele condamnării: unii au fost se pare acuzați că au pus o bombă la poarta prefectului de Hotin, alții că au tăiat liniile telefonice între Prut și spatele Prutului – acuzații frecvente în acei ani care duceau la executarea civililor, evrei, comuniști, sovietici etc. După ce mai mulți ofițeri au refuzat să execute ordinul, invocând diferite pretexte, Ciocan, mai în­clinat spre conformism, după cum îl des­criau colegii, s-a oferit voluntar. A cons­tituit un pluton de execuție și i-a executat pe cei cinci.

      Or, Ciocan a fost acuzat că i-a introdus pe condamnați într-o groapă comună, că a ordonat focul de aproape, de sus în jos, și că a procedat excesiv în momentul loviturii de grație. În cazul unei persoane sau două, loco­te­nen­tul a descărcat întregul încărcător în ca­pul victimei și mutilând cadavrul, trăgând în ochi și gură. După ce a tras, și-a mân­gâiat pistolul ostentativ. Se pare că s-a ener­vat din două motive: unul sau mai mulți condamnați au strigat „Trăiască Uni­unea Sovietică!“, iar după prima sal­vă, nefiind împușcați toți cei cinci, pro­cu­rorul militar aflat de față l-a ironizat că nu și-a instruit bine oamenii.

      Acestea sunt amănuntele sinistre ale ca­zului Constantin Ciocan, reconstituite pe baza a numeroase mărturii, date de colegi și membri ai plutonului de execuție. Cio­can s-a apărat spunând că nu a făcut decât să execute un ordin legal, instanța a reținut că a procedat nelegal, cu exces de zel și sadism. Pedeapsa nu a fost mare, în comparație cu alte condamnări pentru cri­me împotriva umanității: 3 ani temniță grea.” Etc, etc.
      http://www.revista22.ro/articol-22471_2.html

  4. ” Vasile Chiparis (1911-1942) – pictor
    Posted on 25/02/2011 by BM

    În fond, toate ideile sunt absurde şi false; nu rămân decât oamenii, aşa cum sunt ei, indiferent de origine şi credinţe. În această privinţă, m-am schimbat mult. Cred că niciodată nu voi mai îmbrăţişa nici o ideologie.
    Emil Cioran
    O naţie care îşi are conştiinţa drepturilor sale trebuie să aibă şi curajul de ase apăra, numai atunci ea este respectată.
    Mihail Kogălniceanu

    Despre Vasile Chiparis n-a scris nimeni până acum. Lucrările lui, pânzele făcute la comanda chişinăuienilor, se păstrează prin casele vechi, trec moştenire de la o generaţie la alta, dar lumea, în graba ei, nu mai vrea să-şi oprească atenţia asupra unui individ, în momentul când se produc atâtea evenimente, cataclisme şi oamenii mor cu miile. Nici cronicile de artă din perioada interbelică nu-i reţin numele, precum nu l-am găsit nici în registrele şi cataloagele expoziţiilor. Dar absolventul Şcolii de Pictură din Chişinău a fost locţiitor al şefului unui atelier de pictură din capitala Basarabiei, şi în toate chestionarele, când ajungea să menţioneze profesiunea, scria — pictor.
    Ultimul chestionar completat de el este cel din 24 aprilie 1941, când a fost arestat de N.K.V.D.-ul din Chişinău şi a fost deschis ultimul lui dosar cu numărul 2489.
    Decizia de a-l aresta fusese luată încă la 9 aprilie 1941. Motivele pentru care securiştii hotărâseră să-l izoleze erau două, ambele foarte importante. Făcând eforturi să prevină orice umbră de rezistenţă, ei lucrau la depistarea fostelor organizaţii de partid. Garda de Fier era urmărită îndeosebi deoarece, fiind în mare parte o mişcare a tineretului, creată din intenţii ultrapatriotice şi fiind în stare să se opună armat oricărui regim, cum a demonstrat-o în mai multe rânduri în România, ea era extrem de periculoasă pentru puterea sovietică.
    Al doilea motiv era şi mai grav. Vasile Chiparis era membru al grupului morţii. În interiorul mişcării, activau grupe speciale care executau cele mai dificile misiuni de luptă. Din faptul că el fusese arestat de administraţia românească în 1933, 1934 şi 1939 ca membru al Gărzii de Fier, putem presupune că, direct sau indirect, se implicase în atentatul din 1933 împotriva premierului României I.G. Duca, şi în atentatul din 1939 împotriva lui Armand Călinescu.
    Vasile Chiparis s-a născut în 1911, în satul Cara-Ahmet, Ismail. De naţionalitate, era ucrainean. Avea studii medii, făcuse patru clase de gimnaziu şi o şcoală de pictură. Părinţii erau mijlocaşi, posedau 18 hectare de pământ. Tatăl lui, Vasile şi el, în 1941, împlinise 58 de ani şi locuia în Cara-Ahmet împreună cu soţia sa Matriona.
    Vasile Vasile Chiparis avea mai mulţi fraţi şi surori, care au fost trecuţi pe listele anchetatorilor. Astfel, Doroftei Chiparis, în etate de 29 de ani, era plugar la Cara-Ahmet, sora Ana era căsătorită tot acolo după unul Nikolaenko. Altă soră, Agafia, era căsătorită în satul de baştină cu Zencenko, sora Maria locuia în sat, căsătorită cu un oarecare Grecikosei.
    În momentul arestării, Vasile Chiparis era căsătorit cu Evelina Brauer, casnică din Chişinău, în vârstă de 35 de ani.
    Organele sovietice reuşiseră să-i elibereze lui Vasile Vasile Chiparis un buletin de identitate la 25 .XII.1940.
    La momentul începerii anchetei, ei dispuneau de informaţii că este membru al Gărzii de Fier.
    Dovezile trebuiau culese pe parcursul anchetei. La 25 aprilie 1941, are loc o percheziţie la domiciliu şi anchetatorul Terebilo lansează întrebările primului interogatoriu:
    „Î: – Cine v-a racolat în Partidul Garda de Fier?
    R: – Am fost atras în rândurile Partidului Garda de Fier în 1933 de către studentul Facultăţii de Teologie, mai târziu preot — Gheorghe Tudorachi.
    Î: – Cât timp v-aţi aflat în rândurile acestui partid?
    R: – … până în 1938, când m-am convins că partidul are o orientare burgheză”.
    Pe măsură ce se acumulează mai multă informaţie, creşte şi curiozitatea anchetatorului. La interogatoriul de la 3 mai 1941, întrebările devin mai concrete:
    „Î: – Cum se manifesta activitatea dumitale nemijlocită în cadrul Organizaţiei Garda de Fier ?
    R: – Din 1933 până în 1936, în diferite momente, eu, împreună cu studenţi sosiţi din Bucureşti, ca membru al organizaţiei Garda de Fier plecam prin satele din Basarabia: Teleşeu, Ciocâlteni, Teleneşti ş.a. unde făceam agitaţie pentru partidul nostru.
    Î: – Aţi fost membru al “grupului morţii” din Garda de Fier?
    R: – Nu, dar ştiam de existenţa unui asemenea grup.”

    La interogatoriul din 5 mai 1941, anchetatorul este curios să afle de ce membrul unei organizaţii fasciste este arestat într-o Românie burgheză. Conform logicii luptei de clasă, asemenea situaţii sunt inadmisibile, dar în realitate orice regim vrea să scape de problemele pe care i le creează un partid sau o mişcare de extremă:
    „Î: – De ce v-a arestat poliţia în 1939?
    R: – În 1939, după omorârea ministrului român Călinescu, poliţia din Chişinău m-a arestat, ţinându-mă în detenţie timp de două luni, eliberându-mă fără să mă ancheteze.
    Î: – Pentru ce aţi fost arestat în 1933 ?
    R: – După asasinarea ministrului român Duca, am fost arestat la Chişinău şi ţinut în închisoare timp de o lună şi 17 zile, după care am fost eliberat fără să fiu interogat. . .”
    Cele mai grele zile au început atunci când anchetatorul s-a apucat să “smulgă” numele membrilor organizaţiei. Era evident că fiecare nume de familie rostit înseamnă încă un om arestat şi condamnat. Dar, paralel cu structura organizaţiei, ancheta dorea să afle detalii despre “grupul morţii” şi, în interogatoriul din 13 mai 1941, concretizează:
    „Î: – Cine din membrii Gărzii de Fier din Chişinău făcea parte din “grupul morţii”?
    R:- In structura organizaţiei Garda de Fier din Bucureşti exista un grup terorist, aşa numit „grup al morţii”, dar era un grup secret şi despre el ştiau doar conducătorii, de aceea eu nu ştiu nimic despre existenţa unui asemenea grup la Chişinău.
    Î: – Ancheta dispune de informaţii că aţi făcut parte din „grupul morţii” din Chişinău.
    R: – Nimeni dintre conducătorii Gărzii de Fier nu m-a numit în „grupul morţii” şi de aceea eu n-am fost membru al acestui grup.”
    La 16 mai 1941, este chemat la interogatoriu – de la ora 20 până la ora 24. Ancheta, adunând mai multe informaţii de la martori, trece de la liniile de contur la nuanţări:
    „Î: – La interogatoriile anterioare aţi ascuns faptul că, începând cu anul 1933, aţi fost unul dintre conducătorii activi ai Gărzii de Fier?
    R: – Eu n-am mărturisit anchetei că, începând cu anul 1933… Florescu m-a numit conducătorul unei celule a organizaţiei, dar eu n-am reuşit să o conduc, fiindcă peste două săptămâni am plecat la baştină, în judeţul Ismail…”
    Treptat, dosarul lui Vasile Chiparis se completează cu depoziţiile martorilor. La 3 august 1940, este audiat preotul Gheorghe Tudorache care, nu se ştie din ce motive, nu s-a refugiat peste Prut. La 17 august 1940, este audiat Rodion Mantea din Buicani. La 20 septembrie 1940, este audiată Alexandra Russo-Juriari.
    Dar începutul războiului a stricat planurile anchetatorilor. Vasile Chiparis n-a fost lichidat, ci trimis în închisoarea din Cistopol unde, la 23 februarie 1942, au fost reluate interogatoriile, dar de acum cu alte echipe de anchetatori.
    Ritmurile de anchetare cresc odată cu înaintarea nemţilor pe frontul rusesc. La 24 februarie, este scris procesul-verbal despre încheierea anchetei şi se precizează conform căror articole va fi acuzat: 54-10, 54-11 şi 54-13 al C.P. al R.S.S.Uc.
    La 8 aprilie, a fost pronunţată sentinţa – condamnat la moarte prin împuşcare.
    La 19 iunie 1942, actul de acuzare este trimis la Consfătuirea Specială de pe lângă N.K.V.D. al U.R.S.S.
    La 20 iunie 1942, Consfătuirea Specială a decis ca Vasile Chiparis să fie împuşcat ca membru ai unei organizaţii naţionaliste contrarevoluţionare.
    În timp ce documentele circulau de la Cistopol la Moscova, Vasile Chiparis este adus la 25 aprilie 1941 la închisoarea din Kazan, iar de acolo – la cea din Cistopol. Actul medical îl găseşte bolnav de pleurită şi atât de slăbit, încât nu recomandă ca el să fie trimis cu „etapa”.
    Nu ştim când a murit, colegul lui de detenţie Leon Ţurcan a fost împuşcat la 1 august 1942, şi este posibil să fi fost în acelaşi grup.
    În 1955, când s-au început reabilitările, comisia, în şedinţa din 21 noiembrie, a decis să lase fără schimbări decizia Consfătuirii Speciale. Nenorocitul pictor, avântat dintr-un îndemn patriotic în politică, a rămas şi astăzi nereabilitat, cu opera artistică necunoscută. De parcă n-ar fi existat. Deşi credem că orice om are dreptul la urmă, iar cine trăieşte pentru idealuri nu poate fi uitat prea uşor…
    Colesnic, Iurie. Basarabai necunoscută. – Ch., 2000. – P. 136-139.
    https://orasulmeuchisinau.wordpress.com/2011/02/25/vasile-chiparis-1911-1942-pictor/

    • „Deşi credem că orice om are dreptul la urmă, iar cine trăieşte pentru idealuri nu poate fi uitat prea uşor…”

      Și ce propuneți, să-i reabilităm pe legionari, gardiști, fasciști și naziști? Așa dă de înțeles Colesnic?

      • Nu.Sa observati ca acest tinar pictor n-a fost ucis pentru vreo fapta savirsita ci pentru apartenenta sa la o organizatie politica.Nici nu e de mirare ca multi basarabeni si-au exprimat adeziunea infocate la ” steagurile rosii ” cind a intrat armata rosie in Basarabia ( nu ma refer la activistii sovietici si minoritarii evrei fiindca stim cu totii ca comunismul avea nationalitate!) dat fiind cunoscuta teroarea cu care actionau comunistii sovietici.Ca sa intelegeti nu trebuie sa urmariti decit demonstratiile de ” bucurie” si entuziasm delirant al nord-coreenilor la evenimentele organizate de partidul comunist.

  5. ” A. Comportarea sovietelor în timpul retragerii armatei şi autorităţilor române

    Comportarea guvernului sovietic

    Guvernul sovietic nu a respectat clauzele ultimatumului, considerându-le ca pe nişte noţiuni sterile pentru opinia publică internaţională, deoarece cuvântul de ordine dat şi executat de armata şi autorităţile sovietice a fost:

    a) Ocuparea armată dintr-odată a întregului teritoriu basarabean şi bucovinean în cel mai scurt timp şi cu toate mijloacele avute la dispoziţie. În acest scop, unităţile sovietice s-au infiltrat mult în spatele trupelor române, care se retrăgeu conform planului prestabilit, ocupând diferite localităţi şi noduri importante şi vitale de comunicaţie, fie prin înaintarea rapidă a unităţilor motomecanizate, fie prin debarcarea de paraşutişti, fapt ce a împiedicat şi desorganizat măsurile luate de autorităţile române pentru evacuare, blocând reţeaua de comunicaţie şi ocupând punctele principale locale de legături şi transmisiuni, făcând astfel imposibilă efectuarea evacuării diferitelor depozite de armament şi materiale ale Armatei. În acelaş timp, aviaţia sovietică evolua pe deasupra trupelor române în retragere, producând o mare panică.

    b) Instigarea şi înarmarea elementelor ostile şi tulburente locale prin agenţi comunişti infiltraţi pe tot teritoriul cedat odată cu înaintarea unităţilor motomecanizate şi debarcarea paraşutiştilor. aceştia au format bande de terorişti, dedându-se la acte de sabotare şi teroare, împiedicând evacuările, executând aresări şi sechestrând şefi de autorităţi, insultând şi molestând ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi, degradând reţeaua de comunicaţii şi transmisiuni şi dezarmând autorităţile române locale pentru menţinerea ordinei. Toate aceste acte erau executate cu sprijinul şi încurajarea trupelor sovietice infiltrate.

    c) Dezarmarea unităţilor române izolate de către trupele sovietice regulate

    Dat fiind că, unităţile motomecanizate şi paraşutiştii sovietici s-au infiltrat în spatele trupelor române şi au ocupat diferite localităţi şi noduri vitale de comunicaţie, blocând gările şi oprind plecarea trenurilor, transporturile nu au putut fi dirijate la timp conform planurilor de evacuare.

    Profitând de această situaţie critică, trupele sovietice motomecanizate sub comandă au înconjurat formaţiunile mici române şi sub ameninţarea mitralierelor de pe tancuri şi autoblindate, le-au dezarmat, le-au luat mijloacele de transport, au arestat şi degradat ofiţerii şi subofiţerii, punându-le astfel în imposibilitate de a-şi continua evacuarea.

    În continuarea operei de terorizare a acestor unităţi, trupele sovitice au obligat, sub ameninţare, pe ofiţerii şi soldaţii români să strângă armamentul, rezultat din dezarmare şi să-l depoziteze în locurile fixate de ei.

    După aceasta, trupa a fost lăsată voia întâmplării, soldaţii basarabeni fiind obligaţi să plece în localităţile de origină cu rechiziţiile (animale, cai şi căruţe), soldaţii din Vechiul Regat lăsaţi fără comandanţi, hrană şi mijloace de transport, iar ofiţerii expuşi – mai întâi – batjocoririi publice, apoi încarceraţi.

    d) Desfăşurarea unei intense propagande de denigrare a Armatei şi Autorităţilor române de falsificare a situaţiei politice din România şi de proslăvire a regimului comunist Uniunea Sovietică.

    Pentru aceasta, agenţii comunişti, plasaţi dinainte în Basarabia şi Bucovina de Nord, precum şi cei veniţi odată cu primele trupe de infiltraţie, au făcut aprecierei jignitoare şi de ponegrire a Armatei Române şi a Comandamentului său, au criticat vehement şi cu ostilitate activitatea desfăşurată de autorităţile române, căutând să dovedească incapacitatea şi lipsa de gospodărire a conducătorilor şi starea de mizerie a populaţiei în comparaţie cu situaţia din U.R.S.S..

    Totodată, agenţii sovietici au afirmat că în România este o mare sărăcie, că a isbucnit revoluţia, că Ungaria şi Bulgaria au declarat război României, ocupând Transilvania şi Dobrogea, şi că trupele germane au ocupat Bucureştii pentru a restabili ordinea.

    În acelaşi timp, agenţii au căutat să descrie regimul de libertate şi prosperitate din Uniunea Sovietică, promiţând Basarabenilor şi Bucovinenilor acelaş regim şi bună stare. Toate acestea au avut de scop, pe de o parte să inducă în eroare populaţia, înşelându-i buna credinţa, ascunzând contrasturile dintre viaţa din teritoriile cedate şi cea din U.R.S.S., şi pe de altă parte să provoace un spirit de ostilitate faţă de România. Scopul principal – însă – era să determine pe cei cari voiau să se repatrieze de a renunţa la această idee.

    B. Comportarea sovietelor după retragerea Armatei şi Autorităţilor Române

    Comportarea faţă de ofiţerii arestaţi

    În general, arestările ofiţerilor români s-au făcut numai pentru şicanarea, molestarea şi batjocorirea lor, fără motive juridice întemeiate. Acest lucru se constată din declaraţiile ofiţerilor repatriaţi, în care sunt expuse – în general – următoarele motive invocate de organele sovietice cu ocazia arestării lor:

    a) Primul motiv şi cel mai grav pentru organele sovietice, invocat împotriva celor arestaţi, este faptul că erau ofiţeri români şi educaţi deci – împotriva U.R.S.S. şi regimului de acolo.

    b) Al doilea motiv, tot atât de grav, este faptul că au făcut educaţia soldaţilor de sub comandă în spirit anti-comunist şi anti-sovietic.

    c) Al treilea motiv este faptul că ofiţerii români au tolerat maltraterea soldaţilor basarabeni de sub comandă.

    d) Al patrulea motiv este că au executat ordinele guvernului român de a face lucrări şi de a se pregăti pentru un eventual războiu împotriva U.R.S.S..

    e) Al cincilea motiv, este faptul că ofiţerii români au făcut propagandă anti-sovietică printre soldaţi şi populaţia civilă.

    f) Al şaselea motiv constă în faptul că ofiţerii români au făcut şi ordonat rechiziţii dela populaţia basarabeană şi bucovineană.

    g) În şfârşit, al şaptelea motiv este bănuiala că au făcut spionaj în favoarea României.

    Interogatoriile şi cercetările ofiţerilor se făceau sub continui ameninţări (împuşcare, deportare în Siberia), insulte, ofense şi înjurături. Unii ofiţeri în stare de arest au fost chiar şi loviţi. În general, toţi ofiţerii erau forţaţi – sub ameninţări – să semneze declaraţii, al căror conţinut – ticluit de organele anchetatoare – nu era cunoscut, deoarece declaraţiile erau redactate în limba rusă şi nu aveau interpret oficial recunoscut de ambele părţi.

    Deasemenea, erau obligaţi – sub ameninţări şi insulte – să recunoască depoziţiile false făcute de indivizi puşi de către organele anchetatoare. Ofiţerilor li se propuneau – sub ameninţări – presiuni şi maltratări morale – să dea informaţiuni asupra organizării şi dotării Comandamentului Armatei române. Au fost obligaţi să declare domiciliile lor şi rudelor din România.” http://www.ziaristionline.ro/2013/06/27/ce-a-urmat-dupa-28-iunie-1940-crimele-nkvd-si-un-raport-istoric-al-serviciului-secret-de-informatii-atrocitatile-sovietice-in-basarabia-si-bucovina-de-nord-din-iunie-1940-fotodoc/

  6. y.obidin
    24 SEPTEMBRIE 2016 LA 16:34

    E bine ca manifestati democratie in subsolul blogului.
    Insa pe Solonari; Sornikov si alti manipulatori de date istorice (nici macar istorici nu pot fi numiti, cum pretind a fi ei insisi) – va rog sa nu-i mai aduceti ca referinte in dialogul cu subsemnatul.

    E dreptul Dvs sa declarati ”manipulator” un articol de ziar publicat in dureroasa comprimare si trunchiat pana la maximum, fireste.
    Originalul articolului, pe mai bine de 20 pagini puteti sa-l cititi aici.
    Veti gasi in el chiar elemente de revelatii istorice…
    https://marzenco.wordpress.com/2016/09/24/dezradacinarea-minciunilor/

    Cred ca ati putea da atentie acolo si materialului ”Ivan Bodiul, Leonid Brejnev si nevasta lor”.

    Ma bucur ca n-ati putut sa negati aspectul manipulator al blogului Dvs prin publicarea unor lucrari din sertarele prafuite sovietice, de care s-au lepadat chiar si unii autori ale lor.

    Continuam discutia, cu prima ocazie, aflandu-ma acum intr-o deplasare de lunga durata la mii de km de Chisinau.

      • Nu va legati!
        Este in zadar!

        Manipulatorii sunt chiar cei care au cautat sa inchida acea expozitie – urmasii NKVDistilor si apologetii imperiului, cautand sa distraga atentia de la mesajul expozitiei.

        Ce conteaza care fotografie cu detinuti sta sub legenda>
        ”Conditiile de intretinere in lagarele sovietice nu se deosebeau cu nimic de cele din lagarele naziste”

        Fiti de acord – sub aceasta legenda putea sta atat o poza din gulagul sovietic, cat si o poza (care a si stat) din lagarele naziste.
        Mesajul este – „conditii identice de intretinere…”, lucru dovedit de istorie!
        Deci orice foto dintr-o parte sau alta denota aceste conditii.
        Au prea supt-o din deget progeniturile enkavediste cu „manipularea” lor de la Marzenco, dar au dat-o in bara, mesajul ramanand doar in capul celor care inca nu ssi-au eliberat creierii de urgia propagandistica bolsevico-imperiala.

        Cum de altfel si in celelalte poze cu foto din lagarele naziste.
        Sub ele este scris clar>
        „Aici, in acest loc se intalnesc ca frati de sange (strain) comunismul si nazismul.

        Neprietenii s-au exprimat prin toate colturile posibile, ripostand cam in felul urmator, citez:
        ”…А сам Мырзенко в интервью газете «Взгляд» нагло заявил: «Немецкие фото – это наиболее яркая иллюстрация тех ужасов, которые происходили в концентрационных лагерях, кто бы их ни создавал – фашистская Германия или Советский Союз».
        Ну что же – на таких людей можно найти только судебную управу.”

        Publicatii ”serioase” s-au luat atunci de capul lui Marzenco – din R.M. si din Rusia!
        Au facut spuma la gura cu de toate, au amenintat cu de toate si, dupa cum vedeti – cu JUDECATA…

        Insa NIMENI NU S-A INCUMETAT S-O FACA, sa dea autorul in judecata..!
        Inutil!
        Ar fi pierdut oricine, deoarece minciuna era in gura lor, nu in a autorului expozitiei…

        Despre manipulatorii mesajului expozitiei mele a scris destul atat presa de la Chisinau (s-a facut si o nota publica oficiala semnata de istorici si alte personalitati din R.M. in apararea expozitiei), cat si cea din Moscova.
        http://www.vz.ru/politics/2011/6/28/503046.html
        http://jurnal.md/ro/import/2011/7/2/nkvd-mai-este-viu-207529/

        Lasati tema asta –
        e cu barba sura si murdara…

      • Am înțeles.
        Cînd faceți o expoziție pe tema: ”Teroarea românească împotriva evreilor în Basarabia și Transnistria. 1941-1944”?
        Fotografiile din lagărele naziste s-ar potrivi perfect și la această temă.

    • Dle Mârzenco, am citit articolul ”mai desfășurat” al dvs, cred că nu se deosebește ca sens de cel din ”Jurnalul”, doar că sînt prezentate mai multe fragmente din documente și nu se pierde ocazia să se mai repete încă odată unele clișee antisovietice de pe timpurile perestroicăi, deja demult mucegăite.
      Vreau să fac cîteva observații:

      1. Dvs scrieți, că: „Din materialele dosarelor reiese însă că activiștii sovietici au fost tratați doar în limita normelor juridice ale Regatului României destul de democratice la acea vreme și, ne grăbim s-o spunem, incomparabile cu justiția plină de sânge din statul sovietic.”

      Eu rămîn uluit de faptul că cineva poate să dea dovadă de atîta ipocrizie și cinism. Dacă-i vorba de jandarmeria românească, apoi jandarmii români și-au pătat onoarea pe veci, săvîrșind crime sălbatice pe pămîntul Basarabiei în 1941-44, omorînd sute și mii de oameni fără să-i supună niciunui organ de judecată, scoțîndu-i în afara legii și săvîrșind un act de genocid împotriva populației evreiești și terorizînd comuniștii și activiștii sovietici. De altfel, la fel s-a comportat și armata română.

      Iată cîte ceva din ”normele juridice ale Regatului României destul de democratice la acea vreme”:

      ”Generalul Ion Topor, care purta titlul de mare pretor, şi comandantul unităţilor de jandarmerie în provinciile eliberate, a primit ordine superioare [6] în chestiunea tratării evreilor şi comuniştilor, precum şi a funcţionarilor civili ai regimului sovietic care au fost găsiţi în provinciile româneşti: „Toţi ucrainenii şi românii care au fost de partea comuniştilor să fie trecuţi peste Nistru, iar toţi minoritarii [eufemism pentru evrei] de aceeaşi categorie să fie exterminaţi” [7].

      Pretorii au aplicat aceste ordine cu deplina cooperare a armatei şi cu consimţământul tacit al înaltului comandament. „Ordinele superioare” pentru armată nu au fost date în scris şi, din această cauză, majoritatea lor nu ne sunt cunoscute astăzi. Ele au fost încredinţate ofiţerilor, nu neapărat de rang înalt [8], deşi aproape toţi ofiţerii superiori le cunoşteau.

      Directivele date jandarmilor cu privire la exterminarea evreilor din zonele rurale ale Basarabiei şi Bucovinei sunt binecunoscute. Legiunile de jandarmi, reînfiinţate înainte de recucerirea celor două provincii, au fost întrunite cu trei-patru zile înainte de 21 iunie 1941, în trei locuri diferite din Moldova: Roman, Fălticeni şi Galaţi.

      La aceste întruniri, jandarmeria a luat cunoştinţă, pentru prima oară, de existenţa „ordinelor speciale” ale lui Antonescu. Cea mai importantă a avut loc la Roman; acolo s-au reunit legiunile din Orhei, Lăpuşna şi Bălţi, unde trăiau marile comunităţi evreieşti din Basarabia. Prezenţa la Roman a inspectorului general al indarmeriei, generalul Constantin (Piky) Vasiliu (care ulterior a fost numit ministru adjunct la Interne), demonstrează însemnătatea acestei adunări. Vasiliu a declarat în faţa comandanţilor forţelor adunate că „prima măsură pe care sunt datori s-o aducă la îndeplinire va fi acea de „curăţire a terenului” [60]. „Curăţirea terenului” era expresia românească semnificând lichidarea evreilor şi deportarea lor în lagăre. Ea este asemănătoare cu „soluţia finală” nazistă, întrucât şi ea ordonă exterminarea evreilor; diferenţa constă în faptul că această „curăţire a terenului” simboliza realizarea visului antisemit pe un teritoriu restrâns – Basarabia şi Bucovina.

      Concepţia românească a „curăţirii terenului”, aşa cum a fost transmisă de Vasiliu comandanţilor jandarmeriei, cuprindea trei părţi; şi se poate demonstra că ea a fost parţial influenţată de liniile directoare (Richtlinien) ale naziştilor:

      „exterminarea pe loc a tuturor evreilor aflaţi pe teritoriul rural; închiderea în ghetouri a evreilor de pe teritoriul urban; arestarea tuturor „suspecţilor”, a activiştilor de partid, a acelora care au ocupat funcţiuni de răspundere sub autoritatea sovietică şi trimiterea lor sub pază la legiune” [61].

      Toţi comandanţii legiunilor de jandarmi au primit aceleaşi directive; dar mentalitatea ofiţerilor activi şi faptul că se obişnuiseră cu o largă libertate de acţiune în tot ceea ce priveşte folosirea puterii şi prerogativelor lor au determinat ca fiecare ofiţer să interpreteze dispoziţiile verbale în felul lui. În cazuri particulare, lipsa de claritate a avut o mare importanţă. De pildă, ordinele nu specificau ce localităţi sunt definite ca oraşe şi care sunt definite ca sate. De aceea comandanţii de jandarmerie au avut libertatea de a decide cu privire la categoria „evrei din zonele rurale” şi au interpretat ordinele legate de această categorie ca o condamnare la moarte a majorităţii evreilor din Basarabia şi Bucovina. Deosebirea ambiguă între târguri şi comune în răsăritul României a lăsat un larg câmp pentru interpretări de acest gen.

      Majoritatea populaţiei evreieşti trăia în târguri care aproape că nu se deosebeau de comunele mari româneşti şi ucrainene. Periferiile oraşelor semănau, şi ele, cu satele şi chiar erau considerate sate. Din această categorie făceau parte târguri, ca, de pildă, Călăraşi, Edineţ, Lipcani, Noua Suliţă şi Răşcani.

      De subliniat, în acest caz, încă un aspect: comandanţii jandarmeriei române, spre deosebire de colegii lor nazişti, nu au avut senzaţia că urmau să execute una dintre cele mai mari crime din istorie şi, de aceea, nu s-au obosit să ascundă ordinele de „curăţire a terenului”. La Roman, această dispoziţie a fost dată tuturor jandarmilor din legiunea Orhei de comandantul lor, maiorul Filip Bechi. El a spus jandarmilor pe faţă că „merg în Basarabia şi că trebuie ca terenul să fie în întregime curăţit de evrei” [62]. Comandanţilor de secţie le-a transmis încă o dispoziţie din care reişea că evreii trebuie împuşcaţi [63]. Câteva zile mai târziu, legiunea a fost trimisă, pe baza ordinului lui Bechi şi sub comanda adjunctului său, căpitanul Iulian Adamovici, în satul Ungheni din apropierea graniţei. Vasile Eftimie, secretarul legiunii şi comandantul plutonului de poliţie şi siguranţă, a multiplicat la şapirograf și distribuit tuturor şefilor de secţii şi tuturor şefilor de post ordinele de „curăţire a terenului” [64]. Jandarmii legiunii au străbătut pe jos judeţul Bălţi, şi la 12 iulie au ajuns la Carnova, primul sat din judeţul Orhei, şi acolo au început imediat să tragă în evreii din localitate. Traseul parcurs de legiune poate fi reconstituit cu exactitate și poate constitui un model al felului în care a fost distribuit şi executat ordinul. Legiunea de jandarmi Lăpuşna a răspuns de „curăţirea terenului” în judeţul Chișinău, în afară de capitala judeţului. Domeniul activităţii ei a cuprins zona rurală şi câteva târguri, cum ar fi Călăraşi. Soarta evreilor din Călăraşi ne va folosi pentru ilustrarea soartei tuturor evreilor din judeţ.

      La Ungheni, jandarmii legiunii Lăpuşna au primit ordinul de „curăţire a terenului” de la locotenent-colonelul Nicolae Caracaş, care, împreună cu ofiţerii legiunii sale, a participat la întrunirea de la Roman [65].

      Caracaş l-a transmis jandarmilor săi aşa cum a fost el dat la Roman – cu câteva modificări, din care rezultă că „toţi evreii fară excepţie şi consideraţi de poliție suspecţi şi periculoşi, ce vor fi găsiţi în raza posturilor respective, să fie împușcaţi” [66]. Aceasta înseamnă că ordinul îi includea şi pe evreii din târguri şi conferea jandarmilor mână liberă în ceea ce priveşte identificarea „suspecţilor politic periculoşi”.

      La Ungheni, legiunea a fost de asemenea împărţită în secţii şi posturi, după dispoziţiile lui Caracaş, şi de acolo a început să înainteze pe câteva trasee spre centrul evreiesc din Călăraşi. După o săptămână, toţi jandarmii care au pornit din Ungheni au ajuns la Călăraşi. Unitatea secţiei Călăraşi, care a ajuns acolo prima, a plasat căruţe în curtea postului de jandarmi; ele urmau să servească la transportarea evreilor din orăşel la locul de execuţie. În decurs de două-trei zile, jandarmii secţiei locale – care serviseră acolo înainte de anul 1940 – au adus la centrul improvizat, înfiinţat de legiune, evrei, dezertori şi suspecţi politic. De acolo evreii au fost transportaţi în căruţe, escortaţi de 15 jandarmi, la pădurea Vetominoasa, la 5 kilometri de localitate; în acest loc au fost forţaţi să sape şanţuri. Jandarmii s-au organizat în plutoane de execuţie şi au tras fară discriminare. După execuţie s-a raportat că au fost executaţi 250 de evrei [67].

      Aceeaşi metodă a folosit-o legiunea Lăpuşna în toată zona sa de activitate, până la exterminarea tuturor evreilor. Suspecţii politic neevrei n-au fost imediat împuşcaţi, ci au fost duşi la sediul legiunii din Chişinău. Judeţul Chişinău, cel mai important judeţ din Basarabia, cuprinzând cel mai mare centru evreiesc, s-a aflat sub răspunderea Inspectoratului general al jandarmeriei – organ administrativ care, în ierarhia jandarmeriei, era superior legiunii. Comandantul acestui organ era colonelul Teodor Meculescu, care a deţinut şi funcţia de comandant general al jandarmeriei în Basarabia. Meculescu a comandat şi unităţile de siguranţă şi unităţile speciale ale jandarmeriei, precum şi ale poliţiei, de la începutul războiului şi până la părăsirea terenului de către administraţia românească, în aprilie 1944. Datorită acestei poziţii duble, Meculescu, care s-a dovedit a avea înclinaţii spre sadism, a concentrat puteri mari în mâinile sale. Această tendinţă şi-a găsit expresia în mod deosebit în obiceiul său obsesiv de a fi prezent la execuţii. Largile prerogative de care s-a bucurat Meculescu au avut consecinţe catastrofale asupra vieţii evreilor din Basarabia. La întâlnirea de la Roman, Meculescu a tipărit ordinul lui Antonescu cu privire la „curăţirea terenuLui Basarabiei”. Textul cuprindea două paragrafe [68]:

      1. Arestarea tuturor persoanelor suspecte politic.

      2. Arestarea tuturor evreilor, indiferent de vârstă şi sex; arestaţii vor fi trataţi după dispoziţiile care vor fi primite ulterior.

      La aceeaşi întâlnire, Meculescu a ordonat verbal ca orice persoană care face parte din una dintre cele două categorii să fie împuşcată. După ce a sosit în Basarabia, a emis o circulară cu un ordin asemănător (circulara nr. 6, de la 10 iulie 1941) şi conţinutul l-a transmis telefonic comandanţilor de legiuni [69]. Etc., etc. etc.
      https://razboiulpentrutrecut.wordpress.com/2016/03/25/solutionarea-problemei-evreiesti-in-basarabia-si-bucovina-in-lunile-iunie-iulie-1941/

      Iată, dle Mârzencu, și așa se manifesta „spiritul democratic al justiției românești de atunci”, nu doar dînd dovadă de indulgență față de activiști, de felul lui I. Calancea.

      2. Dvs scrieți, că: ”Or, Codul penal al României de atunci nu conținea asemenea noțiuni ca genocid împotriva populației pașnice care ar putea califica deportarea familiilor în Siberia.” Mai scrieți și că: ” În noaptea de 12-13 iunie 1941 din satul Tătărești au fost deportați 14 oameni ce formau 4 familii de gospodari, ale lui Petrea Țîrdea, Tenuță Cucereanu, Ion Mârzenco și Tudorache Focșa.”

      Vă informez, că DEX-ul, la care vă place să apelați, califică genocidul ca ”infracțiune săvârșită în scopul de a distruge deliberat și sistematic, în întregime sau în parte, o colectivitate sau un grup național, rasial, etnic sau politic [Pl. și genociduri] – Din fr. génocide.”

      Potrivit datelor recensămîntului din România, în 1930 în s. Tătărești locuiau 1.173 de oameni
      http://archive.org/stream/recensamntulgene02inst#page/268/mode/2up (consultați pag. 268). Cîți erau în anul 1940 nu știu, hai să presupunem că au rămas tot 1.173. Despre care ”genocid împotriva populației pașnice” poate fi vorba, dacă a fost deportat (și nu exterminat) doar 1,19% din toată populația satului. Nici dacă ar fi fost nimiciți acești 14 oameni nu am putea vorbi despre genocid al întregii populații, însă ei au fost exilați, nu omorîți. Cu genocidul pe teritoriul Basarabiei se ocupa armata și jandarmeria română, care a eliminat cu desăvîrșire timp de cîteva luni toată populația evreiască, adică „o colectivitate sau un grup național, rasial, etnic sau politic” dintre Nistru și Prut, și nicidecum nu bolșevicii. Ceea ce a făcut puterea sovietică nu poate fi calificat drept genocid, cred că ar trebui să fiți mai atent cu termenii folosiți. Eu înțeleg, că doriți ca efectul produs emoțiilor cititorului de către scrierile dvs să fie cît mai mare, însă pentru unii ca mine efectul obținut ste exact invers: aceasta este o dovadă, că vă ocupați cu falsificarea, cu distorsionarea noțiunilor.

      3. Dvs scrieți că ”În lagărul de concentrare din orașul Ivdel, reg. Sverdlovsk, Rusia (peste 4500 km distanță de Basarabia), din iunie 1941 până în martie 1942, au fost exterminați toți capii familiilor deportate din Tătărești la 13 iunie 1941: Tenuță Cucereanu, Ion Mârzenco, Petrea Țîrdea, Tudorache Focșa.” Însă nu prezentați nici un document, care ar dovedi că acești oameni au fost exterminați, puteți să ne oferiți vre-o dovadă, care ar demonstra fără urmă de îndoială faptul uciderii lor intenționate?

      4. Dvs ziceți, că judecata românească s-a purtat cu milostivenie cu I. I. Calancea.

      Însă Ion I. Calancea a fost președinte al sov. sătesc din iulie pînă în decembrie 1940. Deportările în Siberia însă au fost făcute pe 12-13 iunie 1941. Ce atribuție are Calancea la aceste represiuni? Cum putea statul român să-l învinuiască că ar fi contribuit la deportări, dacă el nu ocupa la acel timp nici o funcție? Nu este lămurit cum anume a partcipat I. I. Calancea la deportarea consătenilor săi, care este vina lui concretă în cazul deportărilor. Oare nu faptul, că el avea puțină atribuție la deportări, explică ”clemența” judecății românești?

      5. Dvs scrieți, că: ”Așadar, în perioada conducerii partidului comunist în URSS, victime ale represiunilor brutale exercitate de sistemul judiciar sovietic au devenit până la 39 milioane de cetățeni. Dintre aceștia, 1,1 milion de oameni au fost împușcați din motive politice, iar 6-7 milioane de oameni au murit pe timpul foametei din anii 1932-1933, inclusiv în urma acțiunilor de canibalism. ”

      Știința istorică s-a mai dezvoltat de pe timpurile, cînd dvs luați interviuri de la B. Yelțin, cînd lumea mai credea încă în zecile de milioane de victime, minciuni răspîndite de foști funcționari sovietici, renegați și trădători de teapa lui Yakovlev.

      Iată ce spune despre numărul represiunilor unul din cei mai reputați la nivel mondial cercetători ai statisticilor victimelor regimului comunist Victor Zemskov:

      Informații cu numărul real al victimelor staliniste se găsesc acum foarte ușor. Cifrele indicate de dvs sînt mărite; sau din cauza că nu cunoașteți cifrele mai apropiate de adevăr, sau din rea voință, asta deacum nu știu.

      Eu de ce atrag atenția asupra acestui fapt? De aceea, că trebuie să fim foarte vigilenți cu informațiile și cuvintele pe care le răspîndim: măcar și o singură dată prins cu minciuna, riști ca să nu te mai creadă nimeni niciodată, chiar și dacă spui adevărul. Mie îmi vine foarte greu să vă cred, văzînd cum vă comportați cu faptele.

      Eu mă bucur, că dvs vă ocupați cu istoria represiunilor bolșevice și dezvăluiți multe momente din trecutul nostru care au fost ascunse, însă văd că, deși îi criticați pe bolșevici, ați preluat multe procedee și metode din practica lor de distorsionare a istoriei, ba chiar uneori îi și întreceți în meșteșugul măsluirii.

      Mai ziceți că: „Ma bucur ca n-ati putut sa negati aspectul manipulator al blogului Dvs…”
      Unde am zis eu așa ceva și la ce vă referiți?

  7. Buna idee!
    Pot s-o fac oricand si chiar am sa ma asociez cu placere cu cineva dintre Dvs, daca acceptati.
    Desi inca mai am multe de facut cu privire la teroarea rosie (sovietica).
    De fapt (ideia din zbor!) am putea sa comasam temele…

    Poporul romanesc si cel evreiesc au suferit destul –
    uneori unul din ei suferind de la reprezentantii celuilalt (popor) si invers…

    De ce sa nu oglindim stupiditatile istorice asa cum au fost ele in realitate?

    • Stimate George, nu mai împînziți comentariile cu tot felul de rebuturi, văzute și revăzute de multe ori de acum.

      Credeți că eu am timp să răspund la toate inepțiile, pe care reușiți să postați 100 pe minut?

      Că se primește ca în proverbul: ”Un prost aruncă o piatră în lac, și zece înțelepți își rup capul și nu știu cum să o scoată”.

      Unui, care crede în „Săptămîna roșie”, absurditățile căreia au fost tălmăcite și răstălmăcite demult de-acum, este imposibil să-i mai lămurești ceva. Eu nu-s psihiatru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s