VLADISLAV GROSUL: DESPRE TERMENII ”POPOR MOLDOVENESC” ȘI ”LIMBA MOLDOVENEASCĂ”. PARTEA I

1.NUMELE MOLDOVA. EXPUNERE DE MOTIVE.

Așa-zisul Front popular al Moldovei (astăzi Partidul popular creștin democrat, fără ”Moldova”) în una din rezoluțiile sale, adoptate la al II-lea congres al său la sfîrșit de iunie 1990, a cerut să fie înlocuiți termenii ”norod moldovenesc” și ”limba moldovenească” cu termenii ”popor român” și ”limba românească”, motivînd că primele denumiri ar fi fost lansate în circuit în perioada dominației țariste și a teroarei sovietice cu scopul de a justifica alipirea ”pămînturilor românești”, cum se scrie acolo, la Rusia. În același an, 1990, în luna septembrie, în trei numere la rînd într-o gazetă moldovenească a fost publicată prima variantă a lucrării de față, care apoi a apărut în broșură aparte în august 1991 în limbile rusă și moldovenească. De atunci s-au scurs 22 de ani, însă tema, ca și mai înainte, rămîne actuală și de aceea propunem o nouă ediție, esențial completată cu un șir de materiale noi.
Așadar, potrivit rezoluției Frontului popular, ar reieși că etnonimul ”norod moldovenesc” și glotonimul ”limba moldovenească” ar fi apărut abia după alipirea Basarabiei la Rusia în 1812. Această declarație totalmente contravine faptelor istorice și se sprijină pe temeiuri false. Ea este luată din arsenalul unor ediții vechi românești burgheze și nici pe departe nu este nouă. De acum în anii 60 ai veacului trecut, în procesul elaborării tezei de candidat în științe, tratînd probleme de istorie a României și ale raporturilor ruso-române, am descoperit această versiune într-o publicație românească din timpul marelui război, cînd armatele regale române se aflau pe teritoriul URSS (Regulamentele Organice ale Valahiei și Moldovei. Vol. I. Buc., 1941. P. LIX). Mai tîrziu această viziune au încercat s-o renimeze Herodoții noștri autohtoni, făcîndu-se a nu vedea sau neștiind situația reală.
La mijlocul veacului al XIV-lea, cînd s-a întemeiat Statul Moldovenesc, aniversarea a 650-a a căruia nu demult am marcat-o, termenul Moldova era destul de răspîndit,avînd o confirmare documentară. De acum în anii 1334-1335 este menționat orașul Moldovei (civitas Moldaviae), localizarea căruia deocamdată n-a fost stabilită.(Istoria României în date. Buc., 1971. P. 72). La acea vreme era cunoscut rîul Moldova (Vltava în Cehia), iar în Slovacia și astăzi există orașul Moldava (Moldava pe Bodva). Despre care oraș este vorba în cazul civitas Moldaviae nu știm precis, importantă este denumirea.
Toponimia în general este un domeniu foarte interesant și ea s-ar putea să ne ofere o anumită limpezire a chestiunii și poate chiar și unele răspunsuri. Cele mai multe denumiri în legătură cu termenul Moldova se află la nord-vestul Moldovei istorice. Avem în vedere rîurile Moldova și Moldovița, precum și localitățile Moldova Sulița, Fundul Moldovei, Vatra Moldoviței, Moldovița, Cîmpulung Moldovenesc. În dicționarul geografic… al lui Ia. Golovațkii, tipărit în 1884, este menționată Русская Молдавица (denumirea Молдавица dînsul o scrie cu ”a”, ca și Ватра Молдавица) în Bucovina, unde, după datele sale, trăiau 2174 de locuitori (Головацкий Я. Географический словарь западнославянских и южнославянских земель и прилежащих стран. Вильно, 1884. С.199). Toate aceste așezări sînt situate destul de aproape una de alta, relativ nu departe de Maramureș. Este semnificativ faptul, că localități mari cu componentul ”Moldova” pe teritoriul Moldovei istorice mai mult nu există. Toate sînt concentrate anume în această zonă. Adică, anume aici, fără nici o îndoială, se află temelia Moldovei, realitate confirmată și de alte izvoare.
Însă peste fruntările Moldovei istorice, în afară de toponimele slovace și cehe (iar în Cehia, cum ne spune Dicționarul… lui Ia. Golovațkii există și satul Moldau, care avea pe atunci 717 locuitori (Головацкий Я. Географический словарь западнославянских и южнославянских земель и прилежащих стран. Вильно, 1884. С.198) pe teritoriul actualului Banat românesc, fost parte componentă a Austro-Ungariei, la Dunăre, se află nu numai Moldova Veche, dar și Moldova Nouă. Moldova Veche exista și în evul mediu. Evident, apariția acestui oraș-cetate, originea denumirii lui, ca și a celui mai înalt munte din Carpații Meridionali – Moldovanul, merită o deosebită atenție.
În secolul al XIV-lea,în izvoarele scrise pe teren moldovenesc, inclusiv în documentele domnești, termenii ”молдаване”, „молдавцы”, expresiile „бояре молдавские”, „Земля Молдавская” sînt menționate pe larg. Amintim că este vorba de veacul al XIV-lea, iar nu al XIX-lea. Etnonimul moldoveni (dacă facem abstracție de balada Miorița), prima oară este menționat în cronica ungurească din secolul XIV a lui Ioan Kukullo (de Tîrnave): moldavos, iar Țara Moldovei (Terra Molduana), de asemenea pentru prima oară este menționată într-un act al curții regale a Ungariei în limba latină din 20 martie 1360 (Spinei V. Moldova în secolele XI-XIV. Chișinău, 1992. P. 53, 358).
Despre originea numelui Moldova și a etnonimului moldoveni există mai multe teorii, nici una însă nu și-a găsit o confirmare deplină.(Bălan T. Numele Moldova. Suceava, 1973; Spinei V. Op. cit. P.57; Степанюк В. Госсударственность молдавского народа. Исторические, политические и правовые аспекты. Кишинев, 2006. С. 262). Potrivit unei din aceste teorii- animaliste, rîul Moldova se numește astfel, din cauza că în el s-a înecat Molda, dulauca iubită a legendarului voievod Dragoș. Această părere lasă fără răspuns întrebarea: de unde provine această denumire, din care limbă?
La toate aceste multe teorii noi mai adăugăm una, pe care o numim ilirică. În limba mesapică, care se consideră o ramură a limbii ilirice este cuvăntul moldahias ”dulce”, ”alb”(Russu I. I. Istoria. Limba și onomastica. Romanizarea. Buc., 1969. P. 102, 105). Subliniem: numai în limba mesapică și, din cîte știm, nici în o oarecare alta.
Ilirii au fost supuși romanizării înainte de traci. Din zonele de sălășluire a lor, din centrul și vestul peninsulei Balcanice este cunoscută o strămutare a populației spre Carpați, consemnată și în cronici. Nu este exclus că acești migratori să fi adus cu ei numele Moldova.(Гросул В. Молдавская государственность: традиции и современность. Кишинев, 1999. С. 16-17. Алексеева Т. И., Лебединская Г. В. Влахи . Антропо-экологическое исследование(по материалам средневекового некрополя Мистихали). М., 2003).
După părerea noastră, termenul ”moldoveni” este cu mult mai vechi, înainte de veacul XIV. Fără a pune la îndoială că o anumită parte a populației romanizate a rămas la nord de Dunăre, după retragerea legiunilr romane, trebue să recunoaștem că din baza limbii strămoșilor noștri s-a închegat, probabil, în Balcanii Centrali, în vecinătatea slavilor de miazăzi și a albanezilor, aflîndu-se sub inluența lingvistică a acestor vecini. Această teorie nicidecum nu este nouă. Relativ nu demult ea și-a găsit dezvoltare în cartea lui Andre du Nay, apărută în SUA în 1977 și comentată în mod corespunzător în România.(Revista de istorie, 1980, Nr. 5. P. 953-973). Arheologul contemporan J. Friedler, examinînd un bogat material arheologic, neagă romanizarea traco-dacilor. După părerea lui, torentele urmașilor populației romane vechi s-a stabilit în regiunea carpto-dunăreană în veacurile VIII sau IX. În această privință cu dînsul se solidarizează reputatul specialist în arheologia slavă, academicianul V. V. Sedov(Славяне. Историко-археологическое иследование. М., 2002. С. 428-429).
Așadar, considerăm că termenul moldoveni ar fi putut exista de acum în Balcani: Îndreptîndu-se spre nord, purtătorii lui ar fi putut lăsa în calea lor toponimul Moldova pe Dunărea de Mijloc – actuala Moldova Veche. O parte din ei s-a pornit spre vest, stabilindu-se în Cehia și Slovacia (vlahii moravieni). O altă parte a luat-o spre răsărit; s-au oprit, la început, în Maramureș, ca mai apoi să întemeieze Statul Moldovenesc.
În genere, în literatura privind această problemă s-a statornicit un anumit stereotip, potrivit căruia la început ar fi apărut denumirea rîului Moldova, apoi țara Moldova, în cele din urmă volohii, care sălășluiau aici, treptat s-au numit moldoveni. Însă o astfel de rînduire deocamdată nu a fost de nimeni demonstrată. Ordinea putea fi cu totul alta. La început au apărut moldovenii, care au dat denumire rîului și unor localități și numai după aceea a apărut statul cu denumirea corespunzătoare. Unde mai pui, că denumirea țării chiar de la început, se vede că era Moldava, iar nu Moldova. Așa se numea țara noastră în limbile slavonă, latină, italiană și în alte limbi, unde s-au păstrat primele mențiuni despre Moldova. În aceste limbi noi descoperim primele știri despre moldoveni ca popor, ce sălășluia pe versanții răsăriteni ai Munților Carpați, apoi și pe malurile Nistrului, care devenise hotarul de răsărit al Statului Moldovenesc. Nistrul a devenit rîul principal al moldovenilor, proslăvindu-l în cîntece, legende și doine.
Drept cine se considera poporul care s-a așezat în acest spațiu pe parcursul veacurilor? Avea conștiință de sine? În genere, cum se numea la începuturi și cum își numea limba maternă? Ne vom strădui să limpezim aceste chestiuni în rîndurile care vor urma.

Anunțuri