FOAMETEA ANILOR 40: REALITĂȚI ȘI MITURI

Tragedia poporului Moldovei a început nu odată cu seceta și colectarea cerealelor în 1945, cum susțin publicațiile unor autori care pe atunci nici nu erau pe lume sau îmblau încă în pantalonași. Tragedia istorică a foametei în Moldova a început odată cu agresiunea Germaniei fasciste, României regale, Ungariei, Italiei și altor aliați ai lui Hitler în Uniunea Sovetică. În anii războiului ocupanții duceau din Moldova tot ce puteau, iar ceea ce rămînea, era confiscat sau distrus de către trupe. În sate au rămas femeile, copiii și persoanele în vîrstă, care prelucrau pămîntul manual, fără animaale de tracțiune. Le venea nemaipomenit de greu, și recoltele erau foarte joase. Pe lîngă greutățile vremilor de război, s-a adăugat și seceta, care a început în primăvara anului 1944, cînd pe teritoriul Moldovei era concentrat un grup imens de trupe inamice, care construiau fortificații și se pregăteau de lupte cu Armata Roșie, aflată în ofensivă. Din aprilie pînă în septembrie 1944 luptele de poziție între cele două grupuri de armate opuse, al nostru și al inamicului, au paralizat activitatea productivă a populației în cele mai importante perioade ale anului: primăvara, vara și toamna. Multe terenuri nu au fost semănate, iar cîmpurile semănate nu erau îngrijite. O parte din ele erau răscolite de tranșee, șanțuri de tun, răvășite de mașini și tancuri. Iar în septembrie peste Moldova a trecut ”tăvălugul” unei mari operațiuni de ofensivă, care a lăsat în urma sa distrugeri și victime imense.

Seceta încă și mai mare care a venit imediat după terminarea luptelor a amplificat și accelerat tragedia. Foametea a început în raioanele de sud în iarna anilor 1944-45, iar către vara anului 1945 ea bîntuia peste tot.

Stihia se manifesta prin vînturi uscate puternice, care adeseori se întețeau pînă a deveni adevărate uragane și furtuni de colb și care luau cu ele stratul superior, fertil, de sol, împreună cu plantele. Rar cînd pe cer apăreau nori. Soarele arzător încingea aerul pînă la 35-40 de grade, iar la sol, mai ales pe cernoziomuri, temperatura se ridica pînă la 50-65 de grade.

Pe parcursul anului 1945 în sudul republicii au căzut 190-250 mm de precipitații, iar la nord – 300-350 mm, norma anuală fiind de 500-600 mm. Consecințele fatale ale secetei se amplificau, fiindcă și aceste modeste precipitații nu cădeau la timpul semănatului și creșterii semănăturilor, dar cădeau iarna, sub formă de zăpadă, o parte considerentă din care era purtată de vînt prin șanțuri și rîpi.
Odată cu începutul căldurilor de vară s-au uscat toate rîulețele, multe iazuri și chiar fîntîni, nu ajungea apă pentru vite. Prutul și Nistrul au scăzut în mod catastrofic și se puteau trece prin vad. Solul uscat se prelucra cu eforturi incredibile. În timpul aratului se scoteau bucăți mari de pămînt care nu puteau fi fărîmițate. Grînele de toamnă răsăreau rar, nu se înfrățeau și adeseori mureau chiar iarna. În primăvară acele pămînturi erau semănate cu cereale de primăvară, așa, într-un noroc, cum se spune, însă ele dădeau ca recoltă numai o mică cantitate de furaj pentru animale.

Petalele popușoiului, unei culturi extrem de rezistente la secetă, se făceau sul și formau știuleți mici doar pe cernoziomuri. Pe solurile sărace și la sud, rar unde se formau știuleți, plantele plăpînde de popușoi se dădeau de mîncare oilor.

Cinci-șase chintale de grîu la hectar pe atunci se socotea o roadă bună. Pe cernoziomurile grase din nord și în luncile rîurilor recolta nu depășea 9-10 chintale. În cîmpiile sudului unde solul îndeosebi a degradat și e sărac în humus, multe semănături nici nu au răsărit. Iar din ceea ce răsărea, adeseori nu se recoltau nici măcar semințele care au fost semănate. Buruenele apărute primăvare rezistau secetei pînă în iunie, iar apoi cîmpurile rămîneau pustii pînă în primăvara următoare.

O sursă salvatoare pentru locuitorii Moldovei în anii secetoși întotdeauna au fost strugurii aurii ai viței-de-vie. Natura a dăruit acestei plante rădăcini care ajung pînă la apele subterane profunde. Chiar și pe timp cald, însorit și uscat, vița-de-vie dă o roadă bogată. Dar, din păcate, în acea perioadă rămăseseră puține vii în Moldova, majoritatea țăranilor nu aveau vii. Erau foarte rare plantațiile de vie rămase întregi. După recoltarea roadei, erau lăsate vitele să pască prin vii. Altă hrană pentru ele nu era.

Pentru a nu permite peirea în masă a animalelor din cauza lipsei de hrană, țăranii au început tăerea pe capete a porcilor și a boilor, au început să reducă semnificativ numărul de vaci și oi. Partea covîrșitoare a țăranilor a rămas cu totul fără de animale, oamenii nu puteau întreține măcar cîteva oi. Niciodată în trecut țărănimea basarabeană nu a rămas cu așa puține animale, cum s-a întîmplat în anii 1945-46.

În prima jumătate a anului 1945 statul sovetic încă ducea povara enormă a războiului anevoios cu Germania. Urma să înceapă și războiul cu Japonia în Extremul Orient. Iar seceta anului 1945 a cuprins toată Ucraina, regiunea Volgăi și Caucazul de nord. Rezervele de cereale ale statului erau extrem de extenuate din cauza războiului și a secetei. Peste tot lumea se subalimenta, suferea de foame și boli.
Necătînd la aceste nenorociri generale, statul nu uita de situația dezastruoasă din Moldova, care a avut de suferit deosebit de mult din cauza ocupației îndelungate și a războiului. Guvernul sovetic în 1945 a micșorat în jumătate planul colectării cerealelor în Moldova. Țăranii nevoiași au fost scutiți în întregime de colectarea cerealelor și de vînzarea către stat a semințelor de floarea-soarelui și a cărnii. Țăranilor le-au fost anulate restanțele la împrumutul de semințe, multe colhozuri au fost eliberate de plata în natură către stațiunile de mașini și tractoare. În anul 1945 pentru înzestrarea stațiunilor de mașini și tractoare cu tehnică și utilaje agricole au fost investite 202 mln de ruble.

În vara anului 1946 guvernul unional a permis Moldovei reducerea repetată a planurilor de predare către stat a cerealelor, semințelor de floarea-soarelui și produselor zootehnice. Colectarea cerealelor a rămas la nivelul de doar 71.000 de tone. În acelaș timp din rezervele statului Moldovei adăugător i-au fost alocate 49.000 de tone de cereale în fondul împrumutului de semințe, 24.000 tone de cereale alimentare, 12.000 de tone de cereale furajere, 10.000 de tone de nutreț combinat, 15.000 de tone de fîn. În decembrie 1946 republicii din nou i-au fost alocate 24.000 de tone de cereale alimentare.

În primăvara anului 1947, cînd în republică a sosit A. N. Cosyghin, Moldovei i-au fost livrate de urgență 366.000 de puduri de făină, precum și alte produse și furaje. Toate resursele alimentare, de semințe și furajele sus-menționate au fost alocate adăugător la fondurile principale prevăzute de plan, care soseau în termen din diferite regiuni ale țării. Aceste informații despre ajutoarele acordate Moldovei în anii secetoși pot fi găsite în documentele guvernelor moldovenești și unionale, care se păstrează în arhiva națională a Moldovei, cu ele poate face cunoțtință orice doritor. Îndeosebi aceste documente trebuesc citite de către acei scriitorași care sînt pasionați de născociri.

Orășenii Moldovei în acei ani primeau produse pe taloane, așa cum se întîmpla în celelalte regiuni ale Uniunii. Lumea nu mînca pe săturate, dar pînă la distrofie nu se ajungea. Țăranii nordului republicii în 1945-46 au suferit de foamete, dar distrofia și mortalitatea le-au ocolit. Mai mult decît atît, colhozurile și sovhozurile nordului republicii acordau celor de la sud ajutor după puterile lor, în nutrețuri și semnțe. Ei au trimis la sud multe paie, hlujani, se împărțeau și cu semințe. Însă situația se înrăutățea, și către iarna anilor 1946-1946 ea a provocat distrofie în masă și o mortalitate ridicată la sudul Moldovei.
Nu pot să nu menționez, că în multe publicații se expune tendențios colectarea cerealelor și altor produse, care avea loc în acei ani. Nu fără maestrie profesională, ”publiciști” cu pana murdară se stărue pentru onorarii cît mai mult să învinovățească, să critice, să compromită și să condamne, să convingă lumea că comuniștii și Sovetele luau de la țărani pînea și deaceea provocau foamete, care a cauzat moartea multor din ei. Produsele colectate nu erau duse nicăeri din republică, ele erau repartizate spitalelor, instituțiilor pentru copii și, în parte, se întorceau țăranilor sub formă de împrumuturi de semințe. Autorii acestor născociri vorbesc cu derîdere și batjocură despre ajutorul acordat Moldovei de către stat în acei ani: el, cică, a fost neînsemnat și era cu mult mai mic decît colectarea pînii de la țărani.
Adevărul istoric este amestecat la ei cu ficțiuni literare și scorneli vulgare, încît uneori este greu să deosebești una de alta.

A trecut mai mult de jumătate de veac după acele evenimente tragice, s-au schimbat generațiile, și noi, deja puținii martori și partecipanți ale acelor evenimente, trebue să spunem adevărul despre ele, să nu lăsăm în neștiință generația de azi și cele viitoare, ca să nu permitem să fie înșelați de către acei care fac politică și ”istorie” falsă pe tragedia poporului.
I. I. Bodiul
450x250
Ivan Bodiul
Primul secretar al CC al PC al RSSM (1961-1983)

Anunțuri