Înţelegerea „Rakovskii – Averescu” din 5-9 martie 1918 despre curăţarea Basarabiei de către administraţia şi trupele române

280px-Alexandru_Averescu_-_Foto01
24786-0

Discutînd cu niște comentatori români despre ”unirea” Basarabiei cu România pe forumul http://vox.publika.md/ am constatat că ei nu știau nimic despre așa-numitul ”Acord Averescu-Rakovskii” din martie 1918, conform căruia România își lua angajamentul să părăsească timp de 2 luni Basarabia. Mare le-a fost mirarea că a existat și așa ceva, se vede că în cărțile românești de istorie nu se scrie nimic despre această obligație neîndeplinită de guvernul român, iar chiar și dacă se scrie, apoi se scrie cu litere mărunte de tot, că despre această înțelegere știu mai mult istoricii profesioniști.
Cei ce strigă pe străzi ”Basarabia – pămînt românesc” habar n-au despre această promisiune nerespectată de români.
Așa că eu cu bucurie împlu acest gol în cunoștințele lor.


„1.România se angajează să părăsească Basarabia în decurs de două luni… După două luni, în Basarabia rămâne un detaşament de 10000 de persoane, pentru paza depozitelor româneşti şi a liniilor de cale ferată.

2. Îndată după semnarea tratatului, paza Basarabiei trece în mînile miliţiei locale orăşeneşti şi săteşti. Comandamentul militar român renunţă la dreptul de a efectua arestări şi de a executa oricare funcţii judiciare şi administrative, care aparţin exclusiv autorităţilor locale alese…”

Odessa, 9 martie 1918 Iași, 5 martie 1918

Au semnat:
din partea Rusiei:
Președintele Colegiului Autonom Suprem al Sovnarcomului pentru afacerile ruso-romîne RAKOVSKY

din partea Romîniei:
Președintele Cabinetului Miniștrilor si Ministrul Afacerilor Externe AVERESCU

Un cunoscut istoric român, părtaş convins al ideii ”României Mari”, Gheorghe Brătianu, încă în 1943 scria în legătură cu aceasta: „A fost încheiat chiar un acord, în termenii căruia trupele române urmau să se retragă progresiv din Basarabia (evacuarea imediată din Bender -Tighina fiind respinsă), cu excepţia gărzii căilor ferate şi a depozitelor româneşti, şi evitând orice amestec în politica interioară a ţării… Acest acord pur tehnic nu implică de fapt nicio atitudine politică: România nu dorea să exercite nicio influenţă în afacerile republicii moldoveneşti şi se mărginea la apărarea intereselor sale militare”.// Brătianu Gh. 1. Basarabia. Drepturi naţionale şi istorice. P. 57.
În aşa mod, volens-nolens Brătianu recunoaşte că sensul tratatului dintre Averescu şi Rakovskii consta în obligaţia României de-a curăţa Basarabia de trupele sale şi acel fapt că acordul dat confirma adevărul că România nu avea niciun drept asupra ţinutului nostru, care în niciun caz nu-i aparţinea. În acest sens, contrar voinţei proprii, Brătianu recunoaşte anume caracterul politic al acordului Averescu-Rakovskii. Iar teza despre „drepturile istorice şi etnice” româneşti asupra Basarabiei, despre chipurile „caracterul ei românesc” a apărut mai târziu şi a avut drept scop „legiferarea” anexării interfluviului Pruto-Nistrean de către oligarhia bucureşteană semifeudală.

Guvernanţii României regale nu şi-au îndeplinit obligaţiunile asumate. Folosindu-se de faptul că trupele austro-germane ocupaseră Ucraina şi Moldova din stânga Nistrului, România a continuat şi a lărgit ocupaţia Basarabiei. Ba mai mult, guvernatorii regatului s-au grăbit să-i dea acaparării tâlhăreşti a ţinutului o iluzie a legalităţii.

„România nu avea de gând să onoreze prevederile [convenţiei Rakovskii-Averescu], cu atât mai mult, cu cât, în mai puţin de-o lună, a apărut ocazia de-a trece la alipirea formală a Basarabiei. Ocazia a fost oferită de ocuparea Ucrainei de către germani şi de retragerea bolşevicilor”
Spector Sh. D. România la Conferinţa de pace de la Paris. Diplomaţia lui I.C. Brătianu. Iaşi, 1995. P. 48

„Vă închipuiţi ce argument a dat astfel bolşevicilor împotriva noastră. Mărturiseam noi înşine într-un act oficial că ocuparea Basarabiei a fost un act precar… Mă întreb şi astăzi cum a fost cu putinţă ca generalul Averescu să iscălească un asemenea act? …Dar e adevărat că această nenorocită greşeală e singurul act pe care Rusia îl poate invoca împotriva noastră în chestiunea Basarabiei şi tare mă tem să nu ne pricinuiască într -o zi mari greutăţi”
Duca I.G. Amintiri politice. Vol. 3. Р. 75; Duca I.G. Memorii. Vol. 4. Războiul (1917-1919). P. 92

În vara lui 1918, ministrul român de externe C. Arion, de la tribuna parlamentului îl critica pe A. Averescu pentru că „a încheiat pacea cu Rakovskii şi cu Rusia, angajându-se să elibereze Basarabia”. Încercând să demonstreze incorectitudinea acestui pas, el a declarat categoric că „Rusia nu va renaşte niciodată” şi, deci, semnarea cu ea a unor documente diplomatice a fost lipsită de sens. La aceasta Averescu a răspuns: „Rusia este, fără îndoială, bolnavă, însă Rusia n-a dispărut şi ea va renaşte. Iar noi, o ţără mică, nu trebuie să ne folosim de starea de paralizie în care s-a pomenit vecinul”.

Şi cu toate că documentele şi mărturiile epocii confirmă acest lucru, în „ştiinţa istorică” românească contemporană sînt destui de aceştia care se fac „a nu observa” însuşi faptul acordului soveto-român din 5-9 martie 1918 despre curăţarea Basarabiei de către români. Astfel, istoricul Fl. Anghel, încercând să nege faptele evidente, îl critică în legătură cu aceasta pe cercetătorul american Max Beloff: „La Max Beloff, scrie el, apare o informaţie absolut surprinzătoare şi nedovedită (sic!!!) până acum şi anume aceea că în luna martie 1918 România a semnat cu RSFS Rusă un acord care prevedea evacuarea Basarabiei de către trupele române”.
Anghel Fl. Politica externă sovietică interbelică în viziunea istoriografiei anglo-saxone. // Revista istorică. Academia Română.1997, Nr. 5-6. P. 350.
Şi în acest caz avem un exemplu elocvent de „patriotism românesc”, când adevărul nefavorabil concepţiei româniste este în cel mai primitiv mod negat. Averescu şi toată elita românească a timpului confirmă acest lucru, iar „istoricul” Anghel „nu recunoaşte” veridicitatea acestor mărturii. Deci, putem reduce un astfel de procedeu de „cercetare ştiinţifică” la teza: „aşa ceva n-a existat, deoarece nu ne convine”…

Profesorul bulgar G.P. Ghenov menţiona în 1940 că Primul război mondial „s-a terminat defavorabil nu numai pentru învinşi, dar şi pentru Rusia. Românii au profitat de această împrejurare şi au ocupat toată Basarabia, cu toate că, înainte de intrarea în război a României, cele două state vecine şi-au garantat reciproc integritatea lor teritorială. Dorinţa populaţiei basarabene în 1917 era de a crea un stat independent, însă România n-a ţinut cont de dorinţa dată şi a anexat cu forţa Basarabia, după ce aliaţii au obţinut victoria… Această anexiune pentru URSS n-are nicio valoare juridică şi Rusia poate cere oricând restituirea Basarabiei.”
Citat după:Dobrinescu V. Fl., Constantin I. Basarabia în anii celui de-Al doilea război mondial (1939-1947). Iaşi, 1995. P. 24.

Anunțuri

2 gânduri despre „Înţelegerea „Rakovskii – Averescu” din 5-9 martie 1918 despre curăţarea Basarabiei de către administraţia şi trupele române

  1. De cînd semnătura unui general are greutatea unui act de Stat? Nici tratatul de pace dintre România şi Puterile centrale din mai 1918 care a fost semnat de Primul Ministru al României nu a fost valabil întrucît nu a intrat în vigoare nefiind semnat de Şeful Statului, Regele. Regula este că un act intră în vigoare după ce toţi cei în drept îşi pun semnătura pe acel act.
    Şi apoi Hotărîrea Sfatului Ţării de la Chişinău semnată de autorităţile R. D. Moldoveneşti la 27 martie 1918, după data de 8 martie 1918, transformă în caducitate orice act anterior convenit între autorităţi inferioare. Contestat sau nu, actul Unirii presupune voinţa unei formaţiuni pilitice de nivel statal. Rusia nu putea invoca secesiunea unei Gubernii a sa aşa cum URSS nu s-a prevalat de acest drept cînd republicile unionale şi-au cerut dreptul la independenţă.

  2. Mai e o problemă care generează semne de întrebare privitoare la buna credinţă din partea d-lui Obidin. Ori că nu cunoaşte bine limba română – fapt de care mă îndoiesc – ori o spune cu REA CREDINŢĂ.
    În actul ce se presupune a fi fost semnat de Averescu apare scris (nu ştiu dacă din copia românească a actului sau tradus din copia rusească) că : „România se angajează să părăsească Basarabia” în timp ce în comentariile d-lui Obidin se vorbeşte de „obligaţia României de-a curăţa Basarabia de trupele sale”, ceea ce are o cu totul altă semnificaţie.

    Îi amintesc d-lui Obidin (în eventulitatea că la această dată se mai află în viaţă, întrucît de cîteva luni bune nu mai dă semne de viaţă) că, în ruseşte a „părăsi” se traduce prin „оставлять” în timp ce „a curăţa” se traduce prin „чистить” sau poate „скрecти” expresii care se potrivesc mai degrabă cu ce au făcut trupele româneşti cu haidamacii lui Kotovski ceva mai tîrziu.

    Cît priveşte presupusul act încheiat la începutul lui martie 1918, eu cred că el nu a fost încălcat, căci nu a trecut nici o lună de la semnare că Rusia nu mai era suverană pe gubernia sa vestică. Noul său organ legiuitor, Sfatul Ţării, hotărîse să părăsească Imperiul ţarist iar reţinerea trupelor româneşti era deja în mîinele organelor legiuitoare ale Basarabiei, actul semnat de Averescu devenind deci caduc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s